Proiecţia Cetăţii Severinului, pe Dunăre

Proiecţia Cetăţii Severinului, pe Dunăre

Cetatea Severinului

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, în parteneriat cu Primăria Kladovo (Serbia), a câştigat patru noi proiecte europene ce vor fi implementate în perioada următoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin şi Primăria Kladovo din Serbia şi-au dat mâna şi împreună au reuşit să obţină finanţare europeană pentru patru proiecte care vizează în principal dezvoltarea turismului în cel două oraşe riverane Dunării.

Montarea de panouri fotovoltaice pe şase clădiri administrative, dotarea serviciilor de urgenţă cu echipamente de intervenţie, crearea unui brand turistic datorită cetăţilor medievale de la ambele maluri ale Dunării, dar şi proiecţia Cetăţii Medievale pe Dunăre, acestea sunt proiectele care vor primi finanţare europeană prin Programul Transfrontalier România – Serbia.

“Am reuşit să câştigăm patru proiecte cu finanţare europeană în valoare totală de aproape 1 milion de euro, iar aceste proiecte vizează turismul, situaţiile de urgenţă şi energia regenerabilă. Fondurile europene reprezintă o soluţie prioritară de dezvoltare şi modernizare a oraşului nostru”, a declarat primarul Severinului, Marius Screciu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Prin proiectul „Secretele Cetăţilor Medievale”, în valoare de 517.000 de euro (Primăriei Severin îi revin 191.000 de euro) se urmăreşte promovarea celor două cetăţi la nivel naţional şi internaţional. Pe fonduri europene se vor face dotări cu costume şi instrumente medievale (suport mobil pentru umeraşe, oglindă, costume, încălţări şi coifuri strajeri, costume şi încălţări domniţe, costume, încălţări şi coifuri cavaleri, spadă la o mană, scuturi, arcuri, sevalete, vihuela, harpă, dulcimer, flaut, tobă).

Un alt proiect, intitulat LIGHTS-ON, presupune realizarea unei proiecţii a Cetăţii Severinului, pe Dunăre, dar şi realizarea unui frumos ghid de călătorie. De asemenea vorbim şi de amplasarea a patru camere video live în Drobeta şi trei camere în Kladovo, ce vor furniza imagini din oraş, în scopul de a promova cele două comunităţi. Valoarea proiectului este de 425.000 de euro.

Municipalitatea va derula şi un proiect ce priveşte dotarea primăriilor din Severin şi Kladovo cu vehicule şi echipamente de intervenţie în cazul prevenirii şi intervenţiei în caz de situaţii de urgenţă în zona de graniţă româno – sârbă. Energia verde şi promovarea acesteia este un alt proiect al celor două primării, pentru atingerea căruia a fost accesta un proiect transfrontalier  de montare a unor panouri fotovoltaice. Panourile se vor monta pe 6 clădiri administrative şi se vor organiza campanii de conştientizare a populaţiei despre protecţia mediului şi utilizarea de surse regenerabile. Valoarea proiectului este de 517.000 de euro.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: