Povestea unui marinar român care a salvat viaţa unui muncitor francez în Portul Illange

Povestea unui marinar român care a salvat viaţa unui muncitor francez în Portul Illange

Marinarul orşovean Eduard Riscu

Se vorbeşte prea mult în presa internaţională despre faptele urâte ale românilor din străinătate şi prea puţin despre lucrurile frumoase, despre seriozitatea şi bunul simţ al acestora. Un marinar mehedinţean, care a salvat viaţa unui muncitor francez punându-şi propria viaţă în pericol, dovedeşte că românii au suflet şi ştiu să se comporte exemplar oriunde ar fi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Navigatori prin tradiţie datorită Mării Negre şi fluviului Dunărea şi specializaţi într-o profesie pe care statul român nu mai pune mare preţ, marinarii români sunt căutaţi în schimb de marile companii de transport fluvial  din Europa, găsindu-şi locul pe navele de transport mărfuri sau pe motonavele de pasageri unde munca lor este apreciată la justa ei valoare. Muncesc peste program fără să comenteze, îşi cunosc foarte bine meseria, dar peste toate aceste lucruri sunt  profesionişti, modeşti şi cinstiţi. Unul dintre aceştia este şi orşoveanul Eduard Riscu, care alături de alţi marinari mehedinţeni a luat calea străinătăţii şi reprezintă cu cinste în Europa, această breaslă atât de încercată de economia de piaţă originală a României.  Pentru a dovedi că există şi români cu suflet  orşoveanul s-a hotărât recent să facă publică pe un site de socializare păţania prin care a trecut cu un patron olandez.

Era ianuarie 2011

Nava de mărfuri vrac “Monaco” pentru care lucra a oprit în Illange, lângă Thionvillee. Totul ar fi trebuit să decurgă normal, doar era vorba de o simplă operaţiune de descărcare a cărbunelui. Dar nu a fost aşa, macaraua care descărca din vapor cărbunele până în momentul în care trebuia să intervină bobcat-ul a avut probleme, se pare că softul chinezesc al comenzii macaralei ar fi fost piratat . “Apare pe cheu, lucrătorul de pe motostivuitor care aşteapta ca macaragiul să coboare acel graifer, de care urma să lege o cheie de împreunare şi agaţă bobcatul, să-l coboare în magazia navei. Brusc începe ridicarea, lucrătorul striga spre macaragiu speriat, ridicarea omului agăţat de bobcat continuă. apoi cheia de împreunare neînşurubată cedează. Cade de la înălţime utilajul cu om cu tot, îl loveşte în cadere şi-l proiectează în gura de magazie a navei. omul cade pe punte, apoi aluneca în apă”, îşi aminteşte marinarul român teribila  scenă.
Pe cheu, colegii francezi ai muncitorului asistau încremeniţi la toată această scenă şi nu mişcau un deget pentru a-şi scoate colegul din apa rece. Eduard Riscu şi-a dat seama că dacă nu intervine, muncitorul nu are nicio şansă de a scăpa cu viaţă. S-a aruncat în apă fără să se gândească o clipă că îşi pune propria viaţă în pericol ştiut fiind faptul că de regulă persoanele care riscă să se înece au tendinţa de a trage după ele în adâncul apei şi salvatorii.

“E noapte, întuneric şi ger, arunc un colac de salvare, nici o reacţie. omul pluteşte cu faţa în jos, se roteşte ca o păpuşă şi grohăie. Aud sunete îngrozitoare, mă agăţ de o scară galbenă agăţată de cheu până aproape de el. Totul în jur este plin de sânge. Începe să se scufunde, dau prin staţie către vapor, strig, apoi cobor după el. În stagie îmi intră apa, nu mai am comunicare, victima are peste 100 de kg. Îl ţin la suprafaţă 15-20 minute, apare un coleg negru cetăţean olandez (n.r. colegul lui Eduard Riscu) care mă lasă în apă cu victima deoarece îi este frig. Coboară în apă lângă noi macaragiul. Îl menţinem pe om în continuare până sosesc echipele de salvare”, povesteşte Eduard. Muncitorul, un algerian cu cetăţenie franceză, angajat al firmei Arcelor Mittal, a fost scos din apă în viaţă, apoi a fost internat la spitalul din Nancy, unde a stat în comă 21 zile. Omul şi-a revenit, s-a recuperat şi s-a retras la pensie. Avea acasă cinci copii.

Felicitat de autorităţile franceze

A doua zi, bravul român este chemat de Poliţia din Uckange pentru a da o declaraţie, ocazie cu care este felicitat. Şi reprezentanţii fimei Arcelor Mittal au ţinut să-i mulţumească pentru că a salvat viaţa unui angajat de-al lor. Câteva ore mai târziu, românul este căutat şi de familia algerianului, însă nava “Monaco” părăsise portul Illange continuând-şi călătoria spre destinaţie.

“Pe drum ne sună CFNR, agenţia franceză parteneră cu Arcelor să ne mulţumească. Trimite o primă de mulţumire în contul firmei din care primesc 150 euro de la patron”, îşi aminteşte Eduard. De altfel, marinarul român este convins cu greu de patronul olandez să primească aceşti bani pentru că marea mulţumire a acestuia era faptul că reuşise să salveze un om şi nu i se părea firesc să primească bani pentru fapta sa. Nici nu bănuia Eduard Riscu în acel moment că patronul olandez avea să-i ascundă lucruri şi mai importante şi că fără pic de ruşine va încasa o sumă importantă de bani fără să-i pomenească o vorbă de ea. La scurt timp după acest eveniment, Eduard Riscu a plecat în ţară, iar la revenire avea să afle de la muncitorii francezi că patronul olandez încasase 10.000 de euro de la Arcelor Mittal.

“La scurt timp debarc, plec în tură liberă. Revin după patru săptămâni şi prima cursă Thionville. Toţi colegii francezi ai rănitului mă iau în braţe, mă invită la cafea, mă întreabă cum a fost în concediu, dacă mi-am luat maşina frumoasă, dacă mi-am renovat locuinţa şi că-mi mulţumesc din suflet, prietenul lor zâmbeşte din nou datorită mie. Mă întreabau dacă cea de-a doua primă m-a mulţumit de 10 000 euro, dacă am primit medalie etc. Le explic într-o franceză stricată, amestecată cu multă germană, că nu am primit sume de genul acesta. Ei insistă că am fost trimis în concediu, că mi-am luat maşina, etc. Aşa îi minţise  patronul meu când s-a prezentat să primească banii şi mulţumirile spunând că salvatorul este în concediu, că-mi trimite banii şi apoi completând cu minciuni gen schimbat maşina etc. Le-am spus francezilor că am primit 150 euro din prima CFNR, nu din cea de la Arcelor, dar ei nu credeau. Desenau cu degetul pe cărbune 10 000, eu desenam 150. Mi-au recomandat tot ei să plec deoarece olandezul la aflarea veştii ar fi fost în stare să mă arunce noaptea peste bord în apă”, spune Eduard Riscu.

A rupt orice legătură cu patronul olandez şi prea scârbit de fapta acestuia nici nu s-a gândit să-l dea pe mâna autorităţilor. “Eu ca roman am fost bucuros că cei cinci copii vor creşte lângă tatăl lor, chiar dacă nu mai e la fel şi e pensionat. Între timp olandezul şi-a pierdut contractul cu CFNR. Apoi banca i-a luat nava, nu am mai auzit nimic de Mark Boumann şi de Coppelverband Monaco. În schimb sper să-l cunosc într-o zi pe omul care a avut nefericitul incident, dar care s-a născut probabil a doua oară. Să beau cu el o cafea sau o bere platită de mine”, spune marinarul român. Acum la trei ani de la această păţanie, Eduard Riscu s-a gândit să posteze pe un site de socializare povestea sa. Comentariile de la colegii marinari nu au întârziat să apară. “Cunosc povestea ta Edy, am lucrat după tine la Monaco. La Mark dicta coca...iar negru era un îmbârligător...Cred că în povestea cu banii a fost ideea lui ...Mark ar face orice pentru un pliculet.... Ce-i drept Mark a regretat după tine, dar după faza asta nu mai era de stat. Eu am lucrat la Mark până i-a luat banca vaporul”, a comentat un marinar. “Efortul tău şi situaţia petrecută, numai cuvinte de laudă. Am mai spus-o de-a lungul anilor, eu mi-s mândru ca vin din Carpaţi”, a comentat altcineva.

Gestul frumos şi omenesc al lui Eduard Riscu dovedeşte încă odată că marinarii sunt acei oameni care  îşi leagă pentru totdeauna existenţa de ape, acei oameni care cu romantism şi pasiune şi-au ales o profesie plină de riscuri, privaţiuni şi sacrificii, animaţi însă de curaj şi dăruire.

Citiţi şi:

Povestea unui mehedinţean care a reuşit la Paris

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările