Cultură de cannabis, descoperită în Clisura Dunării

Cultură de cannabis, descoperită în Clisura Dunării

Cultura de cannabis, descoperită la Eşelniţa

În urma a 8 percheziţii efectuate pe raza judeţului Mehedinţi, au fost descoperite o cultură outdoor de cannabis, ustensile folosite la întreţinerea şi recoltarea acesteia,  precum şi muguri de canabis proaspăt culeşi.

Luni, 7 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi împreună cu  procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Mehedinţi au efectuat 8 percheziţii domiciliare, în Eşelniţa - Mehedinţi, la locaţiile folosite de persoanele bănuite.

În urma activităţilor desfăşurate, a fost descoperită o cultură outdoor de canabis, constituită din plante în diferite stadii de dezvoltare, cu înălţime de aproximativ 2,5 metri, împreună cu echipamentele necesare cultivării.

De asemenea, poliţiştii au ridicat muguri de canabis proaspăt culeşi, aflaţi în diferite stadii de uscare, 12 telefoane mobile, precum şi diferite ustensile folosite la întreţinerea şi recoltarea culturii.

Şapte persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 45 ani, toate din judeţul Mehedinţi, au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Mehedinţi, în vederea cercetărilor.

Cantitatea de substanţă vegetală a fost ridicată de la faţa locului şi va fi trimisă la un laborator specializat în vederea analizării.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi cultivare şi deţinere de droguri de risc.
Activităţile s-au desfăşurat cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: