Accident de circulaţie grav la Butoieşti-Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat se zbate între viaţă şi moarte, în urma unui accident de circulaţie care s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, pe raza localităţii Butoieşti-Mehedinţi.

UPDATE 10.50 Bărbatul a fost declarat decedat.

Ştirea iniţială

Din primele verificări se pare că este vorba de o autoaccidentare, cel mai probabil victima, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Craiova, adormind la volan. Autoturismul se deplasa pe direcţia Strehaia-Filiaşi.

La locul evenimentului au fost mobilizate două echipaje din cadrul Staţiei Strehaia cu o autospecială cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, dar şi o ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Filiaşi.

Victima a fost scoasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului în stare de inconştienţă, iar echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite