FOTO Tânăr de 20 de ani, arestat după ce a incendiat maşina unui vecin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri Victor Şenchiu (20 de ani) a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de violare de domiciliu, furt calificat, distrugere şi ameninţare. După un conflict cu un vecin, acesta i-a distrus maşina, după care a intrat într-o altă locuinţă şi a furat bani şi bunuri.

În noaptea de 2 spre 3 iulie 2011, Victor a incendiat un autoturism Renault Megane, care aparţinea lui  G. Florentina, cauzând un prejudiciu în valoare de 8.000 euro. „De fapt, Victor se certase cu fratele fetei, cel care folosea această maşină. După mai multe scandaluri, acesta a decis să se răzbune şi i-a incendiat maşina“, spune Irina Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.



De asemenea, în perioada 3 – 26 iulie 2011,  pe fondul stării conflictuale existente,  Victor a transmis părţii vătămate, prin convorbiri telefonice, amenințări cu acte de violență asupra sa și a familiei sale precum și amenințarea că le va incendia casa.
În noaptea de 6 spre 7 august 2011, cel în cauză împreună cu doi prieteni, Ionuț și Dana au pătruns în locuința unei femei din localitatea Sâmbăta Nouă, de unde au furat 1000 euro și 2 telefoane mobile.   


Maşina incendiată de Victor Şenchiu
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite