Criminal reţinut pentru 24 de ore. Şi-a lovit cu o ţeavă victima până a omorât-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul de 48 de ani este acuzat de omor, fiind reţinut de către procurori pentru 24 de ore. Fapta s-a petrecut în urmă cu două săptămâni.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a  dispus vineri, 1 noiembrie, măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de un bărbat în vârstă de 48 de ani, pe care-l acuză de săvârşirea infracţiunii de omor.

„Din probele administrate până la acest moment, rezultă faptul că în data de 14.10.2019, într-o zonă din spatele Unităţii de Marină de pe strada Spitalului din municipiul Tulcea, inculpatul şi un coautor, actualmente decedat,  au lovit, cu o ţeavă metalică, victima de 40 ani, producându-i mai multe fracturi şi o hemoragie internă abdominală prin ruptură de ficat care a condus la decesul victimei”, transmite biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Conform anchetatorilor, atât victima, cât şi autorii faptei erau persoane fără adăpost ce trăiau pe raza oraşului Tulcea.

Tot vineri, 1 noiembrie, parchetul Tulcea a propus judecătorului de drepturi şi  libertăţi din cadrul Tribunalului Tulcea, arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.

„Facem precizarea  că punerea  în  mişcare a  acţiunii penale este o  etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate  care  nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, adaugă procurorii.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Accident naval pe Dunăre. Un cargou a intrat în plin în zona falezei Tulcea

Trageri cu muniţie de luptă în Deltă. Exerciţii militare de apărare a căilor de comunicaţii fluviale


 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite