Bărbatul care a confundat victima, trimis în judecată pentru tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tribunalul Tulcea
Tribunalul Tulcea

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Vasile Dobre sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor şi violare de domiciliu. Dosarul a ajunspe rolul Tribunalului Tulcea.

După cum spun procurorii tulceni, în noaptea de 4 spre 5 septembtrie 2012, în jurul orelor 2,00, inculpatul Vasile Dobre, după ce a consumat anterior băuturi alcoolice, înarmat cu o secure, prin forţarea uşii de acces, a pătruns fără drept în casa unei persoane din Delta Dunării, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu muchia şi lama securii în părţile superioare şi inferioare ale corpului, cu intenţia de a curma viaţa acesteia.
Dându-şi seama că cel căutat pentru a fi ucis nu este persoana vizată, s-a deplasat la garsoniera victimei pe care o căuta, din acelaşi bloc, unde înarmat cu aceeaşi secure, a forţat uşa de acces şi pătrunzând fără drept în locuinţă, a lovit cea de-a doua victimă, vizându-i zona craniană. Cea de-a doua victima a reuşit să dezarmeze agresorul şi la lumina lanternei unei brichete l-a recunoscut ca fiind Vasile Dobre. Deoarece după comiterea faptelor, autorul a fugit cu o căruţă trasă de doi cai şi s-a ascuns în zona de baltă, s-a solicitat emiterea unui mandat de arestare în lipsă.
„Examinarea medico-legală a victimei a relevant faptul că pe corpul acesteia s-au produs 14 răni, în zona toracică, a coapselor, a membrelor superioare, constând în plăgi tăiate şi zdrobite, cât şi o fractură a antebraţului drept. Leziunile cauzate au necesitat pentru vindecare un număr de 42-45 zile de îngrijiri medicale“, a declarat procuror Laura Subţirelu.
După ce la data de 27 septembrie 2012 s-a dispus arestarea inculpatului Vasile Dobre pe o perioadă de 30 de zile, în lipsă, în următoarele ore acesta a fost identificat şi reţinut de organele de poliţie, fiind pus în executare mandatul de arestare preventivă, astfel că urmărirea penală a fost finalizată cu inculpatul în stare de arest.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite