Accidentul fals din Deltă, operaţiunea prin care S.O.Vîntu a testat autorităţile şi serviciile secrete române!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vântu (stânga) în barca preferată pe canalele deltei
Vântu (stânga) în barca preferată pe canalele deltei

La data de 16 iunie 2002 în toate redacţiile din România, dar şi în sediile principalelor Servicii secrete şi instituţii de anchetă din ţară s-a dat alarma. Era o duminică liniştită de vară când vestea care a apărut de nicăieri a declanşat nebunia: Sorin Ovidiu Vîntu a suferit un accident naval în Delta Dunării!

Deşi nici o autoritate locală din Tulcea, îndreptăţită si obişnuită să facă cercetări în astfel de situaţii-  accidentele navale fiind banale în zonă, ca un fel de ciocniri uşoare în capitală, nu a confirmat evenimentul, încet încet povestea a înflorit, ajungându-se la ipoteza că Vîntu ar fi mort, ucis de sericiile secrete sau că ar fi fugit din ţară în Ucraina.
Pe surse, normal, neverificate, s-a publicat şi televizat ştirea că omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a suferit un grav accident, după ce şalupa Viforul, în care se afla împreună cu omul său bun la toate, Tănase Terente, s-ar fi ciocnit de o dragă pe canalul Caraorman, în apropiere de reşedinţa de la Crişan a lui Vîntu - complexul „Lebăda“.
„Era o mare presiune din partea mass mediei, sunau zeci de jurnalişti, ore în şir, dar nu existau date concrete, aşa că se enervau cân aflau că nu le putea furniza informaţii. Şi până la urmă a reieşit că am procedat corect, a fost o poveste falsă, inexistentă“  îşi aduce aminte dan Ichim, şeful Căpităniei Tulcea.

Reşedinţa lui Văntu de la Crişan

Click pe imagini pentru a vedea fotogaleria

Povestea elicopterului „SIE“


Cum „victima“ Sorin Ovidiu Vîntu nu a apărut la spitalele din zonă, nici la Tulcea, Galaţi sau Constanţa, s-a declanşat operaţiunea de căutare. Iniţial tot mass media anunţase că Vîntu ar fi fost preluat de un elicopter ce ar fi aparţinut serviciilor secrete, concret chiar, celor de la Serviciul de Informaţii Externe. În nebunia momentului, nimeni nu s-a întrebat ce ar fi căutat un elicopter al spionajului extern în Delta Dunării. Telefonul fără fir circula între redacţii, iar cei care nu aveau prea multe informaţii, dar doreau să pară informaţi sau importanţi avansau fel de fel de informaţii, asigurând presa centrală că accidentul este cât se poate de real.
Cert este că în accea dupămiază, la scurt timp după ce zvonul accidentului s-a răspândit, un elicopter a survolat Delta, dar surse din anturajul lui Vîntu spun că acesta a fost trimis de autorităţi, care ar fi fost puse într-o situaţie ingrată în cazul dispariţiei celui ce era implicat în scandalul FNI şi banca Română de Scont.

„Vîntu
a râs şi a cerut icre cu ceapă“

În timp ce autorităţile se dădeau de ceasul morţii pentru identificarea zonei în care se află Sorin Ovidiu Vîntu , pe canalul Caraorman ajungând inclusiv scafandri care căutau resturile ambarcaţiunii despre care se auzise că se scufundase, omul de afaceri a ajuns la reşedinţa de la Lebăda, de unde s-a îmbarcat într-o altă şalupă decât cea cu care obişnuia să circule şi aplecat spre Tulcea. Din acest motiv, autorităţile de tot felul, inclusiv oamenii serviciilor de informaţii care se aruncaseră în bărcile rapide şi brăzdau delta în căutarea lui S.O.V. nu l-au identificat, fiind preocupaţi să caute rapida tip „Ranger“ folosită mereu de acesta.
„Vîntu a ajuns la ponton la Tulcea cu Terente spre amiază, nu foarte târziu, era cu o cămasă cu dungi, violet cu alb, cu o barbă de câteva zile. S-a pus în fotoliu şi a început să râdă, şi-a aprins un trabuc şi iar a râs. Ştia de scandalul ce se stârnise, şi a mormăit ceva de genul că a fos un test bun la urma urmei, concludent. Apoi a cerut nişte icre cu ceapă tăiată mărunt după care au ajuns la ponton şi jurnaliştii“ povesteşte un fost angajat tulcean al lui Vîntu.


„Sunt bine sănătos“

„Sunt bine sănătos, nu am păţit nimic“ a spus atunci Vîntu , după care a oferit şi ciocnit un pahar de whisky cu cei câţiva jurnalişti tulceni care au intrat pe pontonul de pe faleza Dunării.
Vîntu a explicat că a avut mici probleme la motorul bărcii rapide, iar aceasta a ajuns tractată la reşedinţa sa, fără el, care a luat o altă barcă.
Ulterior acelei zile de foc nu s-a mai efectuat nici o anchetă, nu a fost remis nici un comunicat oficial din partea autorităţilor. A fost o zi în care Sorin Ovidiu Vîntu a testat din nou „tăria statului“ şi forţa de reacţie, fără să ştim dacă totul a fost un plan bine pus la punct sau doar o joacă a lui, profitănd de o conjunctură stârnită de cineva şi inflamată prin intermediul mass media.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite