Voluntarii care vor să lucreze pentru Primăria Timişoara au interdicţie să vorbească de rău instituţia DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Timişoara a aprobat un regulament pentru voluntariat FOTO Primăria Timişoara
Consiliul Local Timişoara a aprobat un regulament pentru voluntariat FOTO Primăria Timişoara

Consiliul Local Timişoara a aprobat marţi regulamentul de organizare şi funcţionare a activităţii de voluntariat din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara şi al serviciilor publice din subordinea Consiliului Local. Regulamentul prevede că voluntarii nu au voie să facă „afirmaţii defăimătoare” la adresa Primăriei Timişoara.

„Construirea unei comunităţi este posibilă doar prin implicarea voluntară şi activă a cetăţenilor, iar aceasta depinde de gradul în care structurile locale încurajează participarea lor. Deşi Timişoara are o societate civilă vie şi din ce în ce mai mulţi timişoreni doresc să se implice în acţiuni civice, Primăria a rămas pentru ei o instituţie închisă”, a justitificat primarul Dominic Fritz propunerea de aprobare a regulamentului pentru voluntari.

Cu ocazia dezbaterilor din Consiliul Local, proiectul a stârnit unele controverse, consilierul PSD Radu Ţoancă propunând eliminarea articolului care prevede că organizaţia-gazdă (Primăria sau serviciile publice din subordinea CL) se obligă să suporte hrana, transportul şi cazarea voluntarilor.

„Mă simt revoltat de lucrul ăsta”

„Sunt de acord cu domnul Ţoancă, mai ales că ideea de voluntariat nu este una nouă, a apărut în anii 30, când Lenin a introdus voluntariatul în Rusia. Bineînţeles a fost preluat de partidul nazist, ulterior în România ideea de voluntariat a funcţionat între anii 1934-1937, unde au fost în jur de 500 de tabere de voluntari. Socialiştii comunişti au optat pentru ideea de voluntariat, iar după 1975, voluntarii s-au transformat în muncă patriotică pe care părinţii dumneavoastră şi bunicii au fost foarte încântaţi să o presteze, mai ales în prima săptămâna de vacanţă în agricultură. Dar să nu confundăm ideea de muncă patriotică cu voluntariatul”, a intervenit consilierul liberal Simion Moşiu, potrivit pressalert.ro.

„Mă revoltă puţin încercarea domnului Moşiu de a duce discuţia asta despre voluntariat, despre posibilitatea reală de a deschide cumva primăria înspre nazism, tabere de concentrare, muncă patriotică, nazism şi alte cuvinte care incită la nişte sentimente nepotrivite cred că nu îşi are locul în consiliul local. Chiar mă simt revoltat de lucrul ăsta”, a reacţionat, potrivit sursei amintite, consilierul USR, Dan Reşitnec.

Ce prevede regulamentul pentru voluntari

Înainte de a stabili condiţiile în care se poate face voluntariat pentru Primăria Timişoara, regulamentul defineşte anumiţi termini, „organizaţia gazdă” fiind definită ca Primăria municipiului Timişoara şi serviciile publice din subordinea Consiliului Local al municipiului Timişoara, care organizează şi administrează activităţi de voluntariat. Printre altele, regulamentul le impune voluntarilor să cunoască limba română, urmând ca pentru voluntarii străini organizaţia gazdă să asigure traducător. De asemenea, potrivit regulamentului, voluntarii sunt obligaţi „să nu aibă antecedente penale care să-i facă incompatibili cu activitatea de voluntariat desfăşurată. În acest sens se depune o declaraţie pe proprie răspundere.

Una dintre obligaţiile voluntarilor este „să nu comunice sau să răspândească în public afirmaţii defăimătoare la adresa organizaţiei şi/sau a activităţii acesteia”.  Cu alte cuvinte, dacă un voluntar are o experienţă neplăcută cu „organizaţia gazdă” (Primăria Timişoara) este obligat „să nu răspândească afirmaţii defăimătoare la adresa organizaţiei”.

Regulamentul pentru voluntariat aprobat de Consiliul Local Timişoara: 

Nemulţumirile unui grup de studenţi

Printr-o scrisoare deschisă adresată Primăriei Timişoara, un grup de studenţi ai Masterului de Politici Publice şi Advocacy de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara au semnalat mai multe probleme legate de regulamentul de voluntariat.

Una dintre nemulţumirile studenţilor este aceea că „lipsa termenului limită, a locului şi modalităţii prin care cei interesaţi pot trimite propuneri sau opinii cu valoare de recomandare, impactează negativ acest demers destinat colaborării cu cetăţenii”.

„Regulamentul, deşi bine structurat, prezintă sincope în ceea ce priveşte asigurarea unui comportament echilibrat din partea voluntarilor, astfel încât să poată fi combătute eventuale atitudini agresive, justiţiare sau vindicative. În contractul de voluntariat din cadrul regulamentului rubrica sancţiunilor este opţională şi nu este clar reglementată. Cunoaştem principiul nemo censetur ignorare legem, dar considerăm că acest articol trebuie să fie definit clar în cadrul regulamentului în cauză”, au semnalat studenţii care, potrivit unor surse din mediul universitar, au ajuns să fie criticaţi în interiorul universităţii pentru scrisoarea deschisă.

„Regulamentul, deşi bine structurat, prezintă sincope în ceea ce priveşte asigurarea unui comportament echilibrat din partea voluntarilor, astfel încât să poată fi combătute eventuale atitudini agresive, justiţiare sau vindicative. În contractul de voluntariat din cadrul regulamentului rubrica sancţiunilor este opţională şi nu este clar reglementată. Cunoaştem principiul nemo censetur ignorare legem, dar considerăm că acest articol trebuie să fie definit clar în cadrul regulamentului în cauză”, au mai semnalat studenţii al căror semnal, susţin surse universitare, a fost ignorat total.


 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ce se întâmplă cu mandatul de consilier al Anei Munteanu. Suspendarea, mai dură decât retragerea sprijinului politic

Reacţia patronilor localului în care a descins consiliera USR să demaşte funcţionarea în carantină: Un răspuns dur, incompatibil cu un stat democratic

Flămânzi sub acoperire, folosiţi într-o operaţiune USR de demascare a ilegalităţilor din HoReCA: „Totul a fost organizat la ordinul prefectului“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite