VIDEO România lucrului prost făcut. Vaporaşele de pe Bega, blocate la mal, în birocraţie

VIDEO România lucrului prost făcut. Vaporaşele de pe Bega, blocate la mal, în birocraţie

Vaporaşele inaugurate în urmă cu un an, de ziua primarului, sunt ancorate la mal din motive birocratice. Primarul Nicolae Robu acuză un boicot FOTO Daniel Dancea

Primăria Timişoara a cumpărat, cu peste şapte milioane de lei, şapte vaporaşe pentru transport în comun şi plimbări de agrement. La un an de la inaugurare, acestea nu pot fi folosite din motive birocratice. Campania „România lucrului prost făcut“ vă spune povestea vaporaşelor trase la mal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai bine de 10 ani, achiziţia unor vaporaşe şi reluarea naviaţiei pe canalul Bega din Timişoara au făcut obiectul unor promisiuni ale autorităţilor locale. Vaporaşele urmau a fi achiziţionate în cadrul unui proiect de reamenajare a malurilor Begăi, în valoare de peste şase milioane de euro, care include şi realizarea unor staţii.

Concret, prin proiectul european de amenajare a malurilor, primăria s-a angajat să cumpere din fonduri proprii şapte vaporaşe pentru plimbări de agrement şi transport în comun. Lucrările în cadrul proiectului european au început în 2013, între timp s-a schimbat primarul, iar vaporaşele au ajuns la Timişoara în primăvara lui 2016. Ambarcaţiunile ar fi trebuit să fie lansate la apă mult mai devreme, dar s-a pierdut mult timp cu găsirea firmei care să le producă, prima licitaţie încheindu-se fără ca vreo firmă să depună ofertă. Motivul: preţul oferit de primărie pentru cele şapte vaporetto, puţin peste trei milioane de lei, era mult prea mic raportat la cerinţe. Consiliul Local a majorat preţul maxim de achiziţie a vaporaşelor la 11,3 milioane de de lei. Preţul a devenit atractiv, iar la licitaţie s-au prezentat două firme, SC Spatyard SRL şi SC Unicomp SRL. A fost desemnată câştigătoare firma Spatyard din Galaţi, care şi-a adjudecat contractul de furnizare a vaporaşelor pentru suma de 6,9 milioane lei fără TVA.

Potrivit contractului, semnat în luna octombrie 2015, firma câştigătoare trebuia să livreze ambarcaţiunile în şase luni. „Ori mă va trece în liga superioară, ori mă va omorî (n.r. - afacerea cu Primăria Timişoara). Îmi va fi foarte greu să rezolv acest contract, dar nu imposibil. Am stat, am analizat, mi-am luat parteneri din zonă, m-am dus la prieteni, la amici care să mă sprijine şi mă vor sprijini în acest demers“, a declarat managerul firmei gălăţene după semnarea contractului.

Traian, Decebal, Burebista şi alte personalităţi

Tot atunci, reprezentantul societăţii a mai dezvăluit că vaporaşele de la Timişoara vor fi copia fidelă a vaporului „Alexandru Ioan Cuza“, care circulă pe lacul Titan din Bucureşti, cu singura diferenţă că modelul din Bucureşti este unul deschis, în timp ce modelul de la Timişoara va fi unul închis. În martie 2016, ajungea la Timişoara primul vaporaş construit la Galaţi. Primarul Nicolae Robu s-a implicat până la nivel de detalii ale modului în care sunt inscripţionate ambarcaţiunile. Tot Robu a fost şi cel care a „năşit“ vaporaşele, stabilindu-se să se numească: Burebista, Decebal, Traian, Glad, Huniade, Savoya si Economu.

„Am făcut brainstorming, ideea de a merge pe personalităţi mi-a aparţinut, este adevărat, dar am discutat cu colegii dacă e bine aşa sau să mergem pe nume de ape. Nu e bine să ne ignorăm istoria“, a justificat primarul Robu botezarea vaporaşelor.

Inaugurarea - de ziua primarului aflat în campanie

În 11 mai 2016, Decebal, primul dintre cele şapte vaporaşe cumpărate de Primăria Timişoara a fost lansat la apă. „Sunt convins că atunci când vom da în folosinţă acest sistem de transport în comun al Timişoarei, el va fi foarte agreat şi folosit. Se pot parcurge distanţe mari într-un timp foarte scurt şi extrem de confortabil. Timişoara va deveni mult mai atractivă după ce vom da în folosinţă aceste vaporaşe. Ne vom bucura şi noi, timişorenii, dar şi turiştii sau cei din regiune care vin la Timişoara“, a declarat primarul Nicolae Robu, care a anunţat că ambarcaţiunile vor funcţiona o scurtă perioadă în probe, dar timişorenii se vor putea plimba pe Bega, urmând ca de la 1 iunie să înceapă şi transportul în comun, la preţul de un leu pe călătorie.

„După mai multe decenii, tradiţia transportului pe Canalul Bega va fi reluată în această vară. Primul pas oficial va fi făcut în 28 mai, de la ora 13, când R.A.T.T. începe probele funcţionale ale sistemului de transport public de persoane cu vaporetto pe Canalul Bega“, au anunţat reprezentanţii regiei aflate în subordinea primăriei. Inaugurarea vaporaşelor, cu şampanie şi tăiere de panglică, a avut loc chiar de ziua primarului Nicolae Robu, aflat în campanie electorală. Cu un an înainte, tot de ziua primarului, timişorenii au fost lăsaţi să circule prin pasajul Michelangelo, după o inaugurare cu un recital susţinut în pasaj de un cvartet de coarde.

Problemele apărute după inaugurare

Anunţat de la 1 iunie 2016, transportul în comun pe Bega nu este funcţional nici acum, după lansarea vaporaşelor la apă constatându-se că e nevoie de o serie de documente cum ar fi autorizarea RATT ca operator de transport naval, înfiinţarea unei autorităţi portuare şi a unei administraţii navigabile, demersuri esenţiale pentru funcţionarea transportului public pe Bega. Astfel, după o vară în care au funcţionat „în probe“, vaporaşele au fost trase la mal. „Suntem în procedură de autorizare a RATT ca operator de transport naval. Este o procedură obligatorie“, declara viceprimarul Dan Diaconu în august 2016. De atunci au trecut mai bine de şase luni, dar problemele birocratice nu au fost rezolvate, aşteptându-se după o hotărâre de Guvern prin care să se înfiinţeze Administraţia Navigabilă a Canalului Bega.

Se riscă pierderea unei finaţări europene

Pentru a mai salva situaţia, primăria şi RATT au reluat în această primăvară cursele în regim de „probe tehnice funcţionale“, fără un program bine stabilit, iar pentru a urgenta demararea transportului în comun, executivul Primăriei Timişoara a propus la sfârşitul lunii aprilie a acestui an un proiect de aprobare a regulamentului de navigaţie pe Bega. Consilierii PSD s-au opus vehement proiectului, susţinând că atribuţiile aprobării regulamentului îi revin Administraţiei Navigabile, care trebuie înfiinţată de Guvern. Nicolae Robu i-a acuzat pe social-democraţi de boicot, dar într-un final proiectul a trecut, primarul având majoritate în Consiliul Local. Chiar şi aşa, situaţia nu s-a deblocat, primarul anunţând recent că face plângere penală pentru boicotarea proiectului.  

„Este normal aşa ceva? Noi ne-am făcut datoria şi acum, de atâta amar de vreme, nu se poate genera o hotărâre de Guvern, un ordin al ministrului, nu se poate adopta o lege, ce se consideră la nivelul puterii centrale că trebuie făcut pentru înfiinţarea unei structuri de Administrare a Canalului Navigabil Bega? Mai ales că există modele, există Administraţia Canalului Navigabil Dunăre-Marea Neagră. Este rea-voinţă, este boicot ceea ce se întâmplă şi eu cred că trebuie să ajungem şi la sesizarea organelor în drept, să vedem ce se întâmplă, să facă o cercetare. Eu nu ştiu, nu pot să indic un vinovat, dar se cercetează fapta în sine, situaţia, pentru a vedea cine e de vină“, susţine primarul Nicolae Robu, potrivit căruia Timişoara riscă să piardă finanţarea europeană de şase milioane de euro dacă situaţia nu se deblochează.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările