Vicepreşedintele CJ Timiş demisionează din funcţie şi din PMP: „Nu am timp pentru minciuni, umilinţe şi trădări nici măcar din partea lui Traian Băsescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Roxana Iliescu (PMP), a anunţat că demisionează din funcţie şi din partid, sugerând că ar fi fost trădată de Traian Băsescu. Roxana Iliescu şi-a mai anunţat o dată demisia, dar a revenit asupra deciziei.

Anunţul privind demisia din partid şi din funcţia de vicepreşedinte al CJ Timiş a fost făcut de Roxana Iliescu pe Facebook.

„Acum o lună mi-am anunţat demisia din mişcarea populară. Ca urmare a discuţiei avute la Bucureşti cu preşedintele partidului, în biroul acestuia, am convenit de comun acord că este în interesul organizaţiei PMP Timiş să revin asupra deciziei de a părăsi partidul, având în vedere inclusiv poziţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean pe care astăzi o ocup in numele PMP. Nu ştiu de ce, chiar am avut senzaţia că stau de vorba cu oameni serioşi. M-au mai păcălit odată. Ultima dată.

Nu mai am nici timp şi nici răbdare pentru minciuni, umilinţe şi trădări, nici măcar din partea lui Traian Băsescu. Nu, nu plec in vreo ţara cu palmieri. Mă întorc la Timişoara, mă întorc între prieteni, între oameni care merg pe stradă cu fruntea sus. Astăzi, 22 mai 2018, denunţ adeziunea mea la PMP si renunţ la orice forma de apartenenta la această organizaţie politică”, a anunţat Roxana Iliescu.

Demisia Roxanei Iliescu din funcţia de vicepreşedinte al CJ Timiş readuce în discuţie negocierile pentru formarea unei majorităţi în Consiliul Judeţean Timiş. Dacă PMP se va alia cu PNL, formarea unei majorităţi va depinde de UNPR-ul condus de fostul preşedinte al PSD Timiş şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite