Un fost comisar al Gărzii Financiare, acuzat că s-a transformat în „cârtiţă” pentru un afacerist cu probleme, trimis în judecată după cinci ani de anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Bulugean, un fost comisar al Gărzii Financiare Timiş, a fost trimis în judecată de procurorii DNA după cinci ani de la deschiderea dosarului. Bulugean este acuzat de folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, luare de mită şi trafic de influenţă. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi omul de afaceri pe care Bulugean l-a ajutat.

Aprilie 2011. După o acţiune în forţă, procurorii DNA i-au reţinut pe Marius Bulugean, la acea vreme comisar al Gărzii Financiare şi pe Dorin Şionei, un afacerist care se ocupa, printre altele, cu tranzacţii de produse metalurgice. Cei doi au fost puşi sub acuzare de procurorii DNA, comisarul fiind acuzat de trafic de influenţă şi divulgarea unor informaţii nedestinate publicului, iar Şionei de cumpărare de influenţă.  După reţinerea lui Bulugean şi Şionei din 2011, procurorii DNA au cerut arestarea preventivă a celor doi, dar judecătorii au respins cererea, atât pe fond cât şi în recurs.

După cinci ani de anchetă în acest dosar de corupţie, procurorii DNA Timişoara au reuşit să întocmească rechizitoriul, trimiţându-i pe Bulugean şi Şionei (condamnat şi într-un dosar de evaziune fiscală) în judecată. Potrivit rechizitoriului intrat în posesia „Adevărul”, procurorii s-au autosesizat în acest caz, iar fostul comisar al Gărzii Financiare a fost trimis în judecată pentru cinci infracţiuni de divulgarea unor informaţii nedestinate publicului, o infracţiune de luare de mită şi şapte infracţiuni de trafic de influenţă. Dorin Şionei, la data faptelor administrator al firmei SC Real Metromat Estate SRL, a fost trimis în judecată pentru cnci infracţiuni de trafic de influenţă.

Rechizitoriul procurorilor DNA scoate la iveală faptul că Bulugean l-a informat pe omul de afaceri Dorin Şionei, în repetate rânduri, cu privire la controalele care urmau să aibă loc la societatea sa. Mai mult decât atât, potrivit procurorilor DNA, Bulugean încasa de la Dorin Şionei sume cuprinse între 200 şi 400 de euro, despre care spunea că le dă mai departe comisarilor Gărzii Financiare sau inspectorilor de la Fisc care au fost blânzi cu ocazia controalelor efectuate la firma lui Şionei.

„În data de 24.01.2011, după ce inculpatul Bulugean Marius a fost contactat de către o persoană care i-a comunicat faptul că societatea al cărei reprezentant era forma obiectul unui control efectuat de Garda Financiară, acesta s-a oferit să intervină la colegii săi, asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă pentru ca actul de control pe care cei doi urmau să-l încheie să fie favorabil firmei verificate. Finalitatea acţiunilor întreprinse de Bulugean Marius rezultă din faptul că, în cursul aceleiaşi zile, între cele două persoane s-a mai purtat o discuţie telefonică, în cursul căreia s-a stabilit ca, în schimbul demersului făcut de funcţionarul public, să beneficieze ulterior atât el , cât şi cei doi colegi, de analize gratuite la laboratorul la care susnumita îşi desfăşura activitatea”, este unul din exemplele de trafic de influenţă pentru care procurorii l-au trimis în judecată pe Bulugean.

Procurorii îl mai acuză pe fostul comisar al Gărzii Financiare că şi-a trimis fiica la un magazin de haine, de unde tânăra a luat „obiecte de îmbrăcăminte, a căror valoare a fost de aproximativ 300 lei, sumă ce nu a fost achitată nici de către inculpat, nici de către fiica acestuia”. Procurorii DNA au reţinut că hainele au fost oferite cu titlul de cadou, patronul magazinului refuzând să primească banii.

„În data de 16.03.2011, în cursul unei întâlniri între cei doi inculpaţi, Şionei Dorin i-a remis inculpatului Bulugean Marius 2 plicuri ce conţineau suma de câte 200 euro, sume pe care Bulugean Marius a lăsat să se înţeleagă că urma să le remită comisarilor (...) şi (...) pentru a nu menţiona în actul de control, care urma a fi încheiat de către cei doi, cu ocazia efectuării unui control încrucişat, eventualele deficienţele sau încălcări ale normelor legale pe care le depistau”, se mai arată în rechizitoriul DNA.

Dosarul în care Bulugean şi Şionei au fost trimişi în judecată va fi judecat de Tribunalul Timiş. Până la pronunţarea unei sentinţe finale, atât Marius Bulugean, cât şi Dorin Şionei se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite