Povestea sârbilor din Banat. De la Sfântul Iosif de la Partoş la arhitectul noului Belgrad. La Timişoara a început să scrie cel mai mare romancier sârb

Povestea sârbilor din Banat. De la Sfântul Iosif de la Partoş la arhitectul noului Belgrad. La Timişoara a început să scrie cel mai mare romancier sârb

Vicariatul Sârbesc din Timişoara după proiectul arhitectului Laszlo Szekely Foto: Ştefan Both

Jurnalistul Raico Cornea, unul din cei mai importanţi membri ai comunităţii sârbe din Timişoara, fost corespondent de televiziune din războiul iugoslav, a realizat primul film documentar despre prezenţa sârbilor în zona de vest a României

Filmul realizat de Raico Cornea a fost finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice a Guvernului României. Este primul documentar care spune povestea sârbilor din România, cu istoria, evoluţia, tradiţiile şi oamenii de valoare pe care i-a oferit în această zonă. 
 
„Nicio comunitate etnică din România nu are un asemenea film de prezentare. Filmul este tradus în cinci limbi. Au fost realizate 300 de DVD-uri, care sunt însoţite de o broşură cu informaţii mai complete, care nu au putut intra în film”, a declarat Raico Cornea.
 
O inedită istorie a sârbilor din Banat
 
Pe teritorul României sârbii trăiesc de mai bine de un mileniu şi astăzi ei reprezintă cea mai veche diasporă sârbă din lume. Pe meleagurile unde trăiesc din Evul Mediu, sârbi au ridicat un număr mare de monumente foarte valoroase, cum ar fi mănăsirile şi bisericile, şcolile, bibliotecile şi alte instituţii de cultură. 
 
Slavii, strămoşii sârbilor încep să se aşeze în Câmpia Panonică mai ales începând cu secolul al VII-lea, când, unii dintre ei, trecând Dunărea şi Sava, au rămas în Peninsula Balcanică, iar alţii s-au aşezat în Câmpia Panonică. Strămoşii sârbilor, părăsind patria iniţială, în drum spre Peninsula Balcanică, trec prin Câmpia Tisei şi au populat regiunea sudului râului Mureş şi sudul râului Criş, pe teritoriul României de azi.
 
Migraţia sârbilor în această zonă ţine de la începutul secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al VIII-lea. S-au aşezat în vreo 150 de localităţi.
 
Până în secolul al XVIII-a, după eliberarea de sub dominaţia otomană, sârbii au fost populaţie dominantă în Timişoara, ceea ce se vede şi din faptul că aveau magistrat propriu în oraş, care pe lângă cel german, a existat până la sfârşitul anului 1782.

Drapelul roş-albastru-alb cu vulturul bicefal

Împăratul nu a acceptat un teritoriu sârbesc distinct
 
Adunarea de la Timişoara, din 1790, reprezintă cel mai important eveniment politic al poporului sârb care a avut loc după migraţie. În centrul atenţiei a o sută de deputaţi din rândurile preoţimii, nobilimii, ai grănicerilor şi cetăţenilor, a fost clarificarea statulului politic ak poporului sârb în Imperiul Habsburgic. 
 
Elaboratul înmânat împăratului Leopold cerea pentru toţi sârbii o regiune politico-teritorială care să cuprindă Banatul. Se cerea ca sârbilor să li se asigure şcoală în limba maternă, reprezentarea proporţională a sârbilor prin magistraţi orăşeneşti, se solicită dreptul de a deschide seminarii teologice, licee şi înfiinţarea unei tipografii chirilice.
 
Împăratul a acceptat toate cererile în afara celei ca Banatul să devină teritoriu sârbesc distinct. În 1849, ca urmare a înfrângerii Revoluţiei Maghiare, Timişoara ieste scoasă de sub stăpânirea ungară şi devine sediul Voevodatului Serbiei şi al Banatului Timişean. Acesta a durat doar 11 ani, până în 1860, când Banatul a fosr reîncorporat în Ungaria. 
 
În perioada celor două războaie mondiale
 
După izbucnirea Primului Război Mondial, poporul sârb din Austro-Ungaria a avut mult de suferit. Prizonierii sârbi au fost ţinuţi în cetatea Aradului, unde au murit peste 4.000 de sârbi. Numeroşi sârbi au trecut graniţa în Regatul Serbiei, unde s-au înrolat în armată.
 
La sfârşitul războiului, armata sârbă, împreună cu forţele Antantei, a pătruns în 1918 pe teritoriul Clisurii Banatului, iar până la jumătatea lui noiembrie au ocupat întreg Banatul.
 
Sârbii s-au retras din regiunea în august 1919, când în Timişoara intră armata română. Urmează împărţirea Banatului între România şi Serbia. În perioada 1939, potrivit Convenţiei cu România, au fost înfiinţate şcoli secundare, liceu şi şcoala de învăţători. A fost înfiinţat ziarul „Temeşvarski vesnik” şi Partidul Popular Sârb.
 
Împărţirea Banatului din 1919
 
În Al Doilea Război Mondial, în Banat au fost formate detaşamente de partizani, astfel că în jur de 2.000 de sârbii din România au luptat în Armata Populară de Eliberare a Iugoslaviei.
 
Deportaţi în Bărăgan
 
Relaţiile dintre Iugoslavia şi România au devenit glaciare în 1948. A fost o perioadă cutremurătoare de procese împotriva unor oameni de vază ai minorităţii sârbe, care au fost acuzaţi că ar fi „spionii lui Tito şi trădători”. Cei care refuzau acuzaţiile fabricate au fost condamnaţi la moarte sau la închisoare pe viaţă.
În 1951, peste 2.000 de sârbi, familii întregi, au fost deportaţi în Bărăgan, fără niciun fel de acuzaţie. Au fost lăsaţi să se întoarcă la casele lor abia în anul 1955.
 
Cinci mănăstiri şi 55 de biserici
 
Sârbii din Banat au construit încă din secolul al XIII-lea biserici şi mănăstiri. Ridicarea a patru mănăstiri ortodoxe ăe teritoriul Ungariei de Sud, dintre care două –la Baziaş şi Zlatiţa – pe teritoriul României de azi, în jurul anului 1225, confirmă succesul misiunii Sf.Sava la curtea Ungariei. Construirea de mănăstiri sârbeşti în Ungaria a continuat şi în secolul al XV-lea. Mănăstirea Kustici, pe partea stângă a Nerei şi mănăstirea Sfântu Gheorghe de pe râul Bârzava, au fost ridicate de către despotul Jovan Brankovici. 
 
Episcopia Timişoarei cuprindea Banatul de Nord, spre Mureş, Tisa şi Ardeal, fiind pentru prima dată menţionată în 1608, în timpul ocupaţiei turceşti. Între 1717 şi 1919, Episcopia Timişoarei făcea parte din Mitropolia Karlovac.

Biserica sârbească din cartierul Mehala, construită între 1786-1793
 
Episcopia de azi de la Timişoara cuprinde 55 de comunităţi bisericeşti ortodoxe sârbe şi cinci mănăstiri din România.
 
Actualmente, în România trăiesc în jur de 24.000 de sârbi, dintre care 10.000 în judetul Timiş. După ultimul recensământ sunt aproape 6.000 de sârbi care locuiesc în Timişoara. în Caras-Severin, Mehedinţi şi Arad mai sunt cam 8.000 de sârbi. Comunităţile mai mari din judeţul nostru sunt la Diniaş, Sânpetru Mare, Variaş, Gelu, dar sunt din ce în ce mai depopulate de sârbi.
 
Sârbii sunt din ce în ce mai puţini
 
După Revoluţia din 1989 a luat fiinţă Uniunea Sârbilor din România. Săptămânalul “Naşa reci” şi bilunarul “Novi temesvarki vesnik”, revista literară “Knjizeveni zivot”, la Radio Timişoara există o emisiune zilnică de o oră în limba sârbă, iar la TVR o emisiune săptămânală de jumătate de oră. Recent, printr-o iniţiativă privată a luat fiinţă radio Banat Link, care emite pe frecvenţa FM.
 
Educaţia în limba sârbă există de peste trei secole. Până la Al Doilea Război Mondial erau peste 50 de şcoli, cu peste 9.000 de elevi. Apoi şcolile au fost naţionalizate, cu timpul ai fost închise de regimul naţional-comunist.
 
Sârbii din România au astăzi şase şcoli cu patru clase, cu 50 de copii în total. Mai funcţionează doar o singură şcoală cu opt clase, la Belobreşca, cu 23 de elevi. În Timişoara există Liceul teoretic sârbesc “Dositei Obradovici”, în cadrul căruia există clasele I-VIII, respective claseel IX-XII, în care învaţă 220 de elevi.
 
Personalităţi marcante ale etnicilor sârbi
 
Sfântul Iosif a fost mitropolit al Timişoarei în anul 1643, respectiv între 1648-1656. S-a născut la Dubrovnik (astăzi în Croaţia), şi a murit la mănăstirea de la Partoş, din apropiere de Timişoara. La scurt timp după moartea sa a fost proclamat sfânt. Moaştele sale se găsesc în Catedrala Ortodoxă Română din Timişoara.
 
Contele Djordje Brankovici, fratele mitropolitului Sava, născut în 1645 la Ineu, diplomat şi istoric a marcat o adevărată epocă a istoriei sârbe. Misiunile sale la Istanbul, Moscova, Viena şi în special la Bucureşti, au avut un ecou european. 
 
Cărturar şi iluminist, Dositej Obradovici s-a născut la Ciacova în jurul anului 1740. Părăsindu locurile copilăriei, chiar şi mănăstirea sa Hopovo, a călătorit şi a studiat prin lume, apoi a trecut în Serbia. Fiind cel mai erudit sârb al acelor vremuri, a devenit ministru al educaţiei, a organizat şcoli, a fost sfetnicul conducătorilor răscoalelor şi totodată consilierul şi secretarul personal al lui Karađorđe Petrović. Este reprezentatul tipic al filosofiei raţionaliste a iluminismului. A murit în anul 1811, la Belgrad.

Turnurile bisericii sârbeşti din Piaţa Unirii, din Timişoara

Primul sârb doctor în drept, nobilul şi marele mecena Sava Tekelija s-a născut la Arad în anul 1761. Studiile de drept le-a efectuat la Pesta, unde a obţinut şi titlul de doctor în anul 1786. Ca deputat la Adunarea de la Timişoara a cerut ca articolele Privilegiilor sârbeşti să fie incluse în legile de stat ungare. A ajutat material instituţiile ştiinţifice, culturale şi de învăţământ, în special Matica Srpska, al cărei preşedinte pe viaţă a fost numit, din 1838. La Pesta a pus bazele fundaţiei „Tekelijanum”, pentru şcolarizarea elevilor sârbi săraci şi talentaţi din toate regiunile unde trăiau sârbii. A murit la Arad, în anul 1842.
 
Literatul, redactorul de ziar şi bibliofilul Dimitrije P. Tirol s-a născut la Ciacova în 1793. Foarte devreme s-a stabilit cu părinţii la Timişoara. În casa lui a locuit familia lui Vuk Stefanovici Karadzici între 1822-1824. A tipărit la Timişoara în anul 1827 ziarul Banatskij almanah, unul din primele calendare-almanahuri sârbeşti.
 
Timp de douăzeci de ani a fost pedagogul copiilor lui Jefrem Obrenović în Serbia, iar după 1840 directorul Tipografiei sârbe de stat. S-a numărat printre primii membri numiţi ai Academiei sârbe şi ai Bibliotecii. Revenind la Timişoara, a fost şeful catedrei de limbă sârbă a Liceului Piarist, a fondat una din primele biblioteci timişorene, iar din 1854 a editat Temišvarskij kalendar. A murit la Timişoara în anul 1857.
 
Cel mai însemnat pictor sârb din primul sfert al secolului XIX, Arsenije-Arsa Teodorovici, a deschis, după terminarea studiilor, o şcoală de pictori în Timişoara. S-a evidenţiat prin numeroase lucrări – icoane, compoziţii religioase şi portrete. A murit la Novi Sad, în anul 1826.

Arhitectul noului Belgrad
 
Arhitectul Emilijan Josimovici s-a născut la Moldova Veche (jud. Caraş-Severin) în anul 1823. După studiile de la Viena, a trecut în 1845 la Belgrad, unde a realizat în 1867 propunerea de urbanizare a oraşului. Aceasta a reprezentat primul plan specializat şi documentat de regularizare urbanistică din Serbia.

 
Jelena Marinkovici, născută în anul 1841 la Timişoara, a fost mai întâi actriţă la Novi Sad, devenind apoi prima modistă sârboaică. Până în 1899, a avut în Belgrad, timp de două decenii, atelierul său independent. A murit în capitala Serbiei, în anul 1902.
 
Pianista Jovanka Stojkovici s-a născut la Timişoara în anul 1852. A studiar la Praga şi Viena, fiind eleva lui Franz Liszt. A susţinut concerte în Austro-Ungaria, ulterior în Beograd, cel mai mult la Teatrul Naţional. A murit la Paris, în anul 1892.
 
În Timişoara a trăit în două rânduri Aleksandar Karadordevici. Aici a şi murit în anul 1885. Cel de-al nouălea copil al său, Arsen Karadordevici s-a născut la Timişoara. A fost general în armata rusă şi s-a evidenţiat în ambele războaie balcanice şi în Primul Război Mondial. A murit la Paris, în 1938.
 
Arhitectul Milan Tabakovici s-a născut la Arad în anul 1860. A lăsat o amprentă puternică atât în oraşul său natal, cât şi în alte locuri unde a creat. În timpul activităţii sale de jumătate de secol, a proiectat patruzeci de clădiri majore (biserici, şcoli, spitale, teatre). A decedat în 1946. 
 
Scriitorul şi diplomatul sârb Jovan Ducici a activat la Bucureşti între anii 1937-1940, fiind, din 1939, primul ambasador al Iugoslaviei la Bucureşti. A murit în SUA în anul 1943.
 
Scriitorul şi diplomatul sârb Miloş Crnjanski şi-a petrecut copilăria şi tinereţea în Timişoara, unde a şi început să scrie. Este considerat unul din cei mai importanţi exponenţi ai literaturii sârbe din secolul XX. A muirit la Belgrad, în 1977.
 
Muzicianul Milan Vlajin s-a născut la Timişoara, în anul 1912. S-a evidenţiat ca pedagog în şcolile din Banat, în Podgorica, Vârşet şi Belgrad; ca dirijor, compozitor şi culegător de folclor. A murit la Belgrad, în anul 1976.

FOTO VIDEO Revelionul sârbilor, la Timişoara: "Srecna nova godina 2014!"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: