Sute de revoluţionari dubioşi vor primi de la stat câte 25.000 de euro: „Este trist. Îmi va fi foarte greu să semnez, dar sunt obligat să o fac“

Sute de revoluţionari dubioşi vor primi de la stat câte 25.000 de euro: „Este trist. Îmi va fi foarte greu să semnez, dar sunt obligat să o fac“

Peste 500 de „luptători cu rol determinant” trebuie să primească 13 milioane de euro FOTO Arhivă

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în 10 decembrie un decret prin care 529 de persoane primesc titlul de Luptător cu Rol Determinant. Fiecare dintre cei 529 de beneficiari ai decretului urmează să primească aproximativ 25.000 de euro. Modul în care au fost acordate aceste titluri este anchetat de către procurori.

Ştiri pe aceeaşi temă

O permanentă sursă de scandal, indemnizaţiile acordate revoluţionarilor au ajuns să aibă şi o miză financiară uriaşă. La sfârşitul anului 2014, Guvernul Ponta a emis o Ordonanţă de Urgenţă ce ar fi trebuit să clarifice care sunt persoanele îndreptăţite să primească indemnizaţia de peste 2.000 de lei lunar. Astfel, s-a stabilit că pot beneficia de sume de bani doar cei care deţin un certificat de „luptător cu rol determinant“, urmând ca această calitate să fie acordată numai acelora care „în perioada 14-22 decembrie au avut un rol determinant în declanşarea şi victoria Revoluţiei, doar în localităţile în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute până la fuga dictatorului”.

Pe acest fond, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) a fost zguduit de un scandal de corupţie, fostul secretar de stat Adrian Sanda fiind trimis în judecată pentru eliberarea unor certificate de „luptător cu rol determinant” unor falşi revoluţionari. Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Un dosar care vizează parlamentari, „rătăcit“ la DNA

Procedura de acordare a certificatelor de „luptător cu rol determinant” prevede că acela care doreşte să beneficieze de un astfel de titlu depune o cerere la SSPR, iar o comisie din cadrul instituţiei, formată din cinci membri şi condusă de secretarul de stat, avizează sau respinge cererea de acordare a certificatului. În urma respingerii cererii, solicitantul poate depune contestaţie la o comisie parlamentară constituită special în acest sens.

Când secretar de stat era încă Adrian Sanda, comisia de avizare din cadrul SSPR a respins peste 600 de cereri. Solicitanţii au contestat deciziile comisiei din cadrul SSPR, la comisia parlamentară, iar aici contestaţiile au fost admise în bloc.

Surse din cadrul SSPR au declarat că, în multe dintre cazuri, comisia parlamentară a admis contestaţii fără ca solicitanţii să depună documente suplimentare.

Aceleaşi surse au declarat că DNA are în lucru un dosar care vizează exact modul în care comisia parlamentară a admis contestaţiile formulate împotriva deciziilor comisiei SSPR. „Adevărul” i-a solicitat DNA un punct de vedere cu privire la stadiul cercetărilor. DNA a transmis: „Cauza penală în legătură cu care solicitaţi informaţii nu poate fi identificată cu exactitate, deoarece numărul respectiv poate fi regăsit la mai multe secţii ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie”.

Parchetul General verifică dosarul ultimilor „luptători cu rol determinant”

După plecarea lui Adrian Sanda din fruntea SSPR, secretar de stat a devenit Laurenţiu Coca (PSD). Noua comisie, condusă de Coca, a avizat cererile respinse de comisia condusă de Sanda, chiar dacă, susţin surse din cadrul SSPR, în cazul unora dintre beneficiari există sentinţe definitive prin care cererile de acordare a certificatelor au fost respinse. Dosarele au fost trimise la Cotroceni, iar în 10 decembrie preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care unui număr de 529 de persoane li se conferă titlul de luptător cu rol determinant.

Surse din cadrul SSPR au declarat că înainte ca preşedintele să semneze decretul, Administraţia Prezidenţială a sesizat Parchetul General, procurorii cerând pentru verificări de la SSPR dosarele a 504 din cei 529 de „luptători cu rol determinant”.

Fiecare beneficiar va primi 25.000 de euro

Decretul semnat în 10 decembrie de preşedintele Klaus Iohannis îl obligă pe Octavian Bjoza, cel care conduce interimar SSPR, devenit între timp Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Împotriva Regimului Comunist, să semneze eliberarea certificatelor de „luptător cu rol determinant”. Obţinerea certificatului le permite posesorilor să primească retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2015, indemnizaţia de 2.020 de lei lunar.

Un calcul simplu arată că fiecare dintre cei 529 de beneficiari ar urma să primească, numai din "restanţe", câte 2.020 de lei pentru fiecare dintre cele 60 de luni care au trecut din ianuarie 2015 până în decembrie 2019, adică în jur 121.200 de lei sau 25.380 de euro. Impactul asupra bugetului de stat este de peste 13 milioane de euro.

„Îmi va fi foarte greu să semnez pentru că am informaţii certe că o parte cel puţin dintre aceştia nu au ce căuta în această categorie de luptători anticomunişti. Este trist. Eu nu am ce face. Am vorbit la Preşedinţie. Atâta timp cât pentru respectivele persoane Procuratura îmi cere dosarele acestora, mă gândesc că nu mi le cere degeaba. Îmi va fi foarte greu să semnez. Ar fi prima dată în viaţă când semnez ştiind că nu trebuie, dar sunt obligat să o fac. Din informaţiile primite de la Preşedinţie, aşa cum s-au dat, aşa pot fi şi retrase”, a declarat Octavian Bjoza pentru „Adevărul”.

Secretarul de stat care conduce provizoriu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a confirmat că beneficiarii certificatelor trebuie să primească banii începând cu data intrării în vigoare a legii, 1 ianuarie 2015.  „Dacă un deţinut politic câştigă nişte drepturi, ceea ce nu prea e cazul nostru, nouă ni se acordă aceste drepturi de la întâi a lunii următoare. La ei, se acordă de când a apărut legea. Când a apărut legea au fost somaţi: în cel  mai scurt timp să vă deschideţi conturi în bănci ca să vă vărsăm milioanele de ei. Trebuie să fie răsplătiţi cum se cuvine urmaşii decedaţilor, răniţii cu invaliditate. Aşa trebuie pusă problema”, a mai declarat Octavian Bjoza.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: