Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, pe şantierul Centurii Timişoara-Sud: Terminaţi această lucrare când trebuie şi vă ofer o sticlă de vin

Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, pe şantierul Centurii Timişoara-Sud: Terminaţi această lucrare când trebuie şi vă ofer o sticlă de vin

Sorin Grindeanu pe şantierul centurii ocolitoare Timişoara-Sud

Sorin Grindeanu a făcut prima vizită de lucru de la preluare funcţiei de ministru al Transporturilor, pe şantierul centurii Timişoara-Sud.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, s-a aflat sâmbătă la Timişoara, unde s-a întâlnit cu prefectul Ovidiu Drăgănescu, dar şi cu mai mulţi directori, printre care şi cu cei care conduc Aeroportul Timişoara, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri sau CFR. 
 
„ E prima mea ieşire ca ministru al Transporturilor. Şi e normal să fie la Timişoara. Nu e vorba că sunt subiectiv. Ştiu că Timişoara a avut întotdeauna marea suferinţă a lipsei infrastructurii. Ca să fiu scurt, bani mulţi au mers înspre Bucureşti, prea puţini au fost întorşi la Timişoara. Am avut o întâlnire cu parte din structurile aflate în coordonarea ministerului Transporturilor. Am marele avantaj că ştiu tot ce înseamnă Timişoara, că am fost viceprimar, dar şi ca fost preşedinte de Consiliu Judeţean. Nu trebuie să vă spun că sunt acasă, la Timişoara. Lumea are aşteptări. Şi eu am. Mi-am asumat acest rol în Guvernul României, fiind probabil unul dintre cele mai grele ministere. 30 de ani, statul român a rămas dator cetăţeanului român, pentru lipsa infrastructurii de transport. Am văzut în aceşti ani enorm de multe proiecte, desene, dar de prea puţine ori acele lucruri au fost transpuse în practică. O să îmi construiesc o echipă de profesionişti la Ministerul Transporturilor”, a spus Sorin Grindeanu. 
 
După întâlnirea de la Prefectură, Grindeanu a plecat pe şantierul centurii de ocolire Timişoara-Sud. 

 
 
„Să ştiţi că o să vă vizitez foarte des”
 
În 2017, în acele şase luni cât a fost prim ministru, Grindeanu spune că a reuşit să impulsioneze acest proiect. Doar că acum este total nemulţumit de stadiul lucrărilor.  
 
„Să ştiţi că o să vă vizitez foarte des. Din vară, lucrurile au mers mai bine ca mobilizare pe şantier. Dar nu destul. Să ştiţi că vin din două în două săptămâni şi nu vă mai anunţ. Mă ştiu colegii din Timişoara, nu vreau festivisme, vreau să văd lucruri care merg. Terminaţi această lucrare când trebuie şi eu sunt dator cu o sticlă de vin. Nu terminaţi, sunteţi dumneavoastră dator cu foarte mult. Vreau să ne mişcăm”, i-a spus Sorin Grindeanu managerului de proiect din partea antreprenorului Tirrena Scavi, Horaţiu Simion. 



 „Din păcate criza mondială şi Covidul nu ne-au scutit”
 
Stadiul lucrărilor de pe şoseaua de centură Sud este de aproximativ 40 la sută.  
 
 „Stăm încă rău în zona Rudicica. Pe traseul Urseni-Timişoara va fi obligatoriu numai la dreapta, iar acest lucru îi nemulţumeşte pe oameni, care trebuie să se întoarcă mult. Poate că mai putem reconsidera intersecţia, ar trebui, pentru oameni. În rest, sunt lucrări care în proces de derulare. Stăm bine la kilometru 5, în zona Şagului. Din păcate criza mondială şi Covidul nu ne-au scutit. Următorul pasaj va fi în Giroc. Trebuia să primim grinzi în 26 octombrie, le primim în 14 decembrie. Avem 103 contractate din 230, facem contractul şi pe restul”, a declarat Horaţiu Simion. 

 
Cei 25 de km ai Centurii Timişoara Sud cuprind: cinci intersecţii, trei noduri rutiere, trei poduri, şapte pasaje şi două parcări de scurtă durată.

Valoarea contractului depăşeşte 60 de milioane de euro, iar lucrările trebuie să fie gata în 24 de luni.

Proiectarea şi execuţia şoselei de centură revine societăţii italiene Tirrena Scavi Spa. 

De pe şantierul centurii Sud, Sorin Grindeanu a plecat în Ronaţ, în locul unde se va construi Pasajul Solventul. 

VĂ MAI RECOMANDĂM SĂ CITIŢI:

Avansează lucrările la Centura Timişoara-Sud. Pregătiri pentru primul strat de asfalt în zona Chişoda FOTO

Veste bună pentru Timişoara. Ministerul Transporturilor a deblocat proiectul intersecţiei Centura Sud - Drumul Boilor

Lucrările la centura de sud a Timişoarei sunt gata în proporţie de 26 la sută. Estimările înainte de Paşti FOTO

Muncitorii au revenit pe şantierul centurii Timişoara-Sud. Se lucrează la structurile podurilor şi podeţelor FOTO

Stadiul fizic al centurii Timişoara-Sud este de circa 22%. Imagini de pe şantierul viitorului pasaj peste DN 59 VIDEO

FOTO Primii metri de asfalt au fost aşternuţi pe şoseaua de centură Timişoara-Sud


VIDEO Şantierul centurii de ocolire Sud a Timişoarei, văzut din dronă. „Stadiul lucrărilor este foarte slab”

FOTO Se va amenaja un sens giratoriu între Centura Sud Timişoara şi Drumul Boilor

FOTO Drumarii lucrează cu motoarele turate la centura Sud a Timişoarei. Antreprenorul italian şi-a luat rolul în serios

FOTO Au început lucrările la centura de Sud a Timişoarei. Viaţa trebuie să meargă mai departe

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările