Societatea Timişoara îi cere demisia lui Nicolae Manolescu, după ce acesta a cenzurat un articol despre plagiat: "E ca pe vremea lui Ceauşescu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Vighi semnează scrisoarea prin care se cere demisia premierului Victor Ponta
Daniel Vighi semnează scrisoarea prin care se cere demisia premierului Victor Ponta

Uimit de atitudinea preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, care a decis să retragă de la publicare un articol-analiză despre plagiatul lui Victor Ponta din "România Literară", scriitorul timişorean Daniel Vighi îi cere public demisia lui Nicolae Manolescu. Solicitarea este făcută şi în numele Societăţii Timişoara.

După ce a reprezentat singurul grup academic din România care a luat atitudine atunci când au ieşit la iveală acuzaţiile de plagiat ale lui Victor Ponta, scriitorul timişorean Daniel Vighi a reacţionat după ce, aşa cum a scris "Adevărul", Nicolae Manolescu a refuzat publicarea, în "România Literară", a unui articol semnat Rodica Zafiu, "Stilistica plagiatului". În numele Societăţii Timişoara, Vighi solicită ca Manolescu să se retragă de la conducerea Uniunii Scriitorilor din România. Scriitorul timişorean a scris pe blogul său: "Am citit stupefiat articolul despre cenzura practicata de Nicolae Manolescu in Romania literara. Ii cer ferm demisia!" 

"Mi se pare inacceptabil modul frivol în care preşedintele tratează problema cenzurii. Mai scandalos ca cenzura însăşi. Pentru a-şi urmări propriile interese, se vor cenzura diferite lucruri. E ca pe vremea lui Ceauşescu. Anumite lucruri e mai bine să le treci sub preş. A fost o surpiză relativă. Mă aşteptam. Când sunt multe funcţii, omul îşi pierde din independenţă", a declarat, pentru "Adevărul Timişoara", Daniel Vighi. 

"Adevărul" a arătat că preşedintele Nicolae Manolescu a decis să retragă de la publicare din numărul 27, din 6 iulie 2012, al „României literare", articolul Rodicăi Zafiu, deşi acesta era deja pus în pagină. Preşedintele Uniunii Scriitorilor a dat un telefon şi "problema" s-a rezolvat.

Citiţi aici declaraţiile incredibile ale lui Nicolae Manolescu în legătură cu gestul său

În articolul său, Rodica Zafiu, autoarea rubricii "Păcatele limbii", analiza cel mai recent caz de "înalt" plagiat, cel al lui Victor Ponta. Rodica Zafiu a făcut parte din Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, până când acesta a fost desfiinţat prin ordinul ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop.

Scandalul politic din România a fost comparat cu o mare gafă a politicii americane

Ce spune Constituţia despre suspendarea Preşedintelui

Cine este personajul „Dottore", apelativul cu care i s-a adresat Băsescu lui Ponta

Şi ei au fost acuzaţi de plagiat, dar au demisionat!

Viorel Marineasa: "Ponta nu ştie ce este munca ştiinţifică. Trebuie să îşi dea demisia"

Află câte persoane au semnat petiţia care cere demisia premierului

Daniel Vighi, profesor universitar: "Onestitatea este mai presus de orice"

Universitarii din Timişoara cer demisia lui Ponta: "Ne face de râs în toată lumea"

Societatea „Timişoara": „Îndemnăm pe toţi concetăţenii să participe la mitinguri"

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite