Sentinţă definitivă a Curţii Supreme: trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fosta şefă ITM Timiş

Sentinţă definitivă a Curţii Supreme: trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fosta şefă ITM Timiş

Cornelia Corescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis senţinta finală în dosarul în care au fost judecaţi pentru corupţie fosta şefă a ITM Timiş, Cornelia Corescu, şi fostul secretar executiv al PD-L Timis, Vasile Medeşan, conform site-ului avocatura.com.

Ştiri pe aceeaşi temă

Magistratii Curtii Supreme au respins recursurile declarate de cei doi inculpati, mentinand solutiile emise de Tribunalul Timis si Curtea de Apel Timisoara. Astfel pedepsele finale sunt de trei ani si sase luni de inchisoare cu executare pentru Cornelia Corescu si doi ani de inchisoare cu executare pentru Vasile Medesan, acesta din urma obtinand o reducere a pedepsei dupa ce a uzat de procedura simplificata si a recunoscut acuzatiile procurorilor, după cum arată avocatura.com.

Din pedeapsa finala aplicata celor doi inculpati se deduce perioada septembrie 2011- iulie 2012, perioada in care au stat in arest preventiv. Odata cu emiterea sentintei finale, Medesan si Corescu au fost obligati si la plata unor cheltuieli de judecata de cate 250 de lei.

Fosta sefa a ITM Timis, Cornelia Corescu, si secretarul executiv al PD-L Timis, Vasile Medesan, au fost arestati in luna septembrie a anului trecut pentru fapte de coruptie. Cei doi au fost acuzati ca i-au cerut omului de afaceri Aurel Grindis, tot membru PD-L, sa doneze 10.000 de lei la casieria partidului pentru a scapa ieftin in urma unui control efectuat de inspectorii de munca la firma acestuia. Grindis a depus denunt penal, iar de aici a pornit ancheta in urma careia, cei doi membri de frunte ai PD-L au fost condamnati la inchisoare cu executare, arată avocatura.com.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: