Premieră în România. Primul curs universitar dedicat Revoluţiei de la Timişoara. "Noile generaţii trebuie să cunoască istoria acelor momente"

Premieră în România. Primul curs universitar dedicat Revoluţiei de la Timişoara.

Imagini de arhivă de la revoluţia din Timişoara

Cursul de la Universitatea de Vest din Timişoara va fi predat de profesorul Lucian Vasile Szabo, care a scris numeroase cărţi legate de Revoluţia din decembrie 1989.

Universitatea de Vest lansează primul curs dedicat Revoluţiei de la Timişoara din 1989. Este vorba de o premieră în mediul academic din România, mai ales că acest curs va fi deschis şi studenţilor interesaţi de la alte facultăţi, dar şi publicului auditoriu. 
 
„Universitatea de Vest a obişnuit România cu multe premiere. Şi acesta este una dintre ele. Era de datoria şi responsabilitatea noastră să organizăm un astfel de curs transversal. El se adresează tuturor tinerilor din Timişoara, în primul rând studenţilor UVT, dar ne vom adresa întregii comunităţi. Noile generaţii trebuie să cunoască istoria acelor momente, istoria Timişoarei, istoria Revoluţiei din Timişoara. Acest curs va fi unul interactiv, vom aduce personalităţi ale revoluţiei, care vor spune ceea ce au trăit atunci”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest.
 
UVT mai are cursuri transversale, care se adresează şi studenţilor de la alte facultăţi, însă acesta va fi primul care se adresează şi studenţilor de la alte universităţi. 
 
„Din punct de vedere al studenţilor de la UVT, este un curs facultativ, dar vor fi recompensaţi cu puncte. Nu te obligă nimeni să optezi pentru el. Dar dacă te-ai înscris, trebuie să mergi. O faci din plăcere, din dorinţa de cunoaşte. Şi, aşa cum am spus, vor fi recompensaţi cu credite transferabile care ajută la promovarea anului. Pentru cei din afara UVT, nu putem decât să sugerăm şi celorlalte universităţi să facă acelaş lucru, pentru a-i motiva, dar nu acesta trebuie să fie argumentul principal, ci faptul că vor să cunoasă”, a mai spus Pirtea.
 
Cursul va fi predat de profesorul Lucian Vasile Szabo, care a scris numeroase cărţi legate de Revoluţia din decembrie 1989.
 
„Pentru mine este onorant să coordonez acest curs. Este o sarcină grea, provocările sunt foarte mari. Cursul va avea o structură academică clasică. Suntem la universitate şi nu putem să facem rabat. Există şi o cronologie, dar există şi teme. Vrem să punem în evidenţă participanţii şi revoluţionarii, eroii, dar şi forţele de represine. Vom avea Elemente cronologice ale Revoluţiei din decembrie 1989; Mişcări de protest, rezistenţă şi dizidenţi în Români; De la revoltă locală la revoluţie naţională; Figuri importante ale Revoluţiei din 1989; Piramida structurilor de represiune; Morţi, răniţi şi salvatori; Vinovaţi, inculpaţi şi procese; Suferinţă şi speranţă în unităţile sanitare; Anchetarea răniţilor în spitale; Căutarea morţilor şi a celor dispăruţi; Cazuri controversate de morţi în spitale; Sindromul Timişoara: anatomia unei mistificări; Noile structuri ale puterii; De la Revoluţie la Proclamaţia de la Timişoara...
  
E îmbucurătoare deschiderea UVT către agora, către cetate, pentru a pune în discuţie aceste subiecte delicate”, a spus Lucian Vasile Szabo. 
 
“Într-o discuţie cu domnul profesor Pirtea, acesta mi-a spus că la universitatea noastră nu avem un curs despre revoluţie. Nu era un curs. Colegul meu Lucian Vasile Szabo vorbeşte mereu de asta, pentru că are una dintre temele fundamentale la unul dintre cursurile sale. Lucian Vasile Szabo este unul dintre cei mai serioşi cercetători ai revoluţiei. Împreună cu domnul Pirtea am ajuns la concluzia că ar trebui să propunem acest curs transversal. A fost aprobat de senat şi am pornit la drum”, a spus profesorul Marcel Tolcea.  

Cursul “Revoluţia de la Timişoara din 1989” debutează în acest semestru al anului univ 2018-2019, va avea un orar săptămânal de două ore, urmând ca să fie punctat prin două credite de studiu la exeminarea finală. Înscrierea este deschisă de luni 25 februarie, realizîndu-se la secretariatele facultăţilor din UVT, iar orele urmează sa fie programate începând din prima săptămână a lunii martie.
 
Universitatea de Vest din Timişoara a pregătit un program mai vast pentru celebrarea a trei decenii de la Revoluţia de la Timişoara, care va cuprinde lansarea unei cărţi, a unui portal web biling, româno-englez, dar şi un centru de studii privind evenimentele din decembrie 1989

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: