O persoană a murit şi 11 au fost rănite în  mai multe accidente produse din cauza poleiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Val de accidente rutiere produse joi dimineaţa, în judeţul Timiş, din cauza poleiului. În umra accidentelor o persoană a murit şi mai multe au fost rănite. Trei dintre accidente au avut loc pe un singur drum judeţean.

Echipajele de descarceare ale ISU Timiş au fost solicitate să intervină joi dimineaţa, începând cu ora 6.30 la mai multe accidente rutiere petrecute pe raza judeţului Timiş din cauza poleiului şi neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Potrivit ISU Timiş, la primele ore ale dimineţii au fost înregistrate opt accidente rutiere, în care s-au înregistrat 12 victime: 11 răniţi şi un decedat.  „Numărul total de persoane implicate însumează 20, dintre care 12 au fost transportate de urgentă la spital (1 decedată)”, transmite ISU Timiş.

Potrivit Poliţiei Timiş, trei dintre accidente au avut loc pe drumul judeţean 592, Timişoara – Buziaş - Lugoj.  Un alt accident a avut loc pe drumul Tapia-Lugoj. Alte accidente au fost la Birda, Hitiaş şi Timişoara.  

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş susţine că poleiul de pe drumurile judeţene pe care s-au produs accidentele s-a format după ora 6.00. „În cursul dimineţii, după ora 5.00 a început să plouă, iar în jurul orei 6.30 – 7.00, la o temperatură de zero grade a apărut prima pojghiţă uşoară. Nu ştim în ce măsură şoferii au adaptat viteza la condiţiile de drum, pare-se că şi unii dintre ei au avut viteză, dar la fel de adevărat este că a existat această pojghiţă subţire de polei şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din primele verificări care au fost făcute, s-a acţionat până în jurul orei 3.30 – 4.00 şi drumul a fost uscat. După ora 6.00, când a plouat foarte puţin a apărut acea pojghiţă de polei. Fix în acea perioadă probabil că nu s-a acţionat”, a declarat vicepreşedintele CJ Timiş, Nicolae Oprea.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite