Judecătoarea Stoicescu, mesaj de 1 Decembrie. „O zi pe an. Celelalte 364, ornate cu înjurături. Cu flegme pe stradă”
0Într-o postare pe pagina sa de Facebook, judecătoarea Adriana Stoicescu, fost preşedinte al Tribunalului Timiş, face o radiografie dură a zilei de 1 decembrie.
Judecătoarea Adriana Stoicescu, fost preşedinte al Tribunalului Timiş, cunoscută pentru mesajele sale critice asupra diverselor evenimente şi domenii, a revenit cu o postare dură pe Facebook, chiar de Ziua Naţională a României.
Adriana Stoicescu a aşteptat să se încheie scurta ceremonie organizată de autorităţi miercuri dimineaţa, în Parcul Central din Timişoara.
„Ultimele salve de tun au fost trase. Fanfara militară îşi încheie în ropote de aplauze prestaţia. Militarii se întorc în cazarmă. ”Boborul” se retrage să serbeze ziua aşa cum ştie cel mai bine: cu mâncare. Fasole cu ciolan, prilej de mândrie şi neostoit patriotism. O zi pe an. Apoi, celelalte 364, ornate cu înjurături. Cu flegme pe stradă. Cu ură şi urlete la cel de lângă tine, tot brav român”, scrie magistratul.
„Nu, nu noi suntem Ţara. Nu Bucureşti sau Timişoara sau Cluj. Noi ăştia, îmbrăcaţi azi în tricolor. Degrabă recitatori de Vlahuţă şi Eminescu, o zi pe an. Vizitatori fideli, încolonaţi ca oile, ai unor târguri înconjurate de garduri, ţarcuri în care domnesc prostul gust şi bradul de lemn, mirosul de hamsii râncede şi de vin fiert ieftin”, continuă Adriana Stoicescu.
„Nu, nu noi suntem Ţara. Ţara e bătrâna din cătunul uitat de lume, dar nu de Dumnezeu, cu trei căsuţe risipite pe un deal şi cu un cimitir în care nu mai e loc, pentru că aproape toţi s-au mutat deja acolo.
Stă singură în casă. Nu are curent şi nici cărţi. Doar Biblia. Hai, daţi drumul la râsete şi batjocură...
Doar o ”năroadă” de ziaristă i-a călcat pragul în ultimii zece ani. Şi i-a adus şi nişte ochelari, să poată citi rândurile pe care, oricum, le ştie pe de rost. Se roagă zi şi noapte pentru copiii care au uitat-o, pentru bărbatul care zace colo sus în deal; pentru toate nămăşagurile demult plecate, pentru cei pieriţi în războaie”, continuă mesajul.
„Se roagă şi pentru pace, căci ştie ce e urgia războiului. Se roagă pentru ţara ei, aşa cum noi nu o să o facem niciodată. Pentru că nu ştim să ne rugăm sau am uitat sau nu ne mai interesează. Ea e ŢARA. Nu noi. Noi suntem deja o butaforie a unei lumi care vrea să ucidă tot ce aminteşte de Dumnezeu.
Cât timp există ea, va exista şi ţara asta. Poate şi noi, deveniţi babe şi moşi, vom prelua puţin din credinţa ei. Şi poate vom fi şi noi o picătură din torentul care va aduce curăţenia.Până atunci, vom continua să ne dăm mari patrioţi pe Facebook, în timp ce privim indiferenţi cum loazele O ucid pe Fecioara Maria şi îl transformă definitiv pe Moş Crăciun în Moş Gerilă, cum visau tainic comuniştii.
La mulţi ani, Tanti ŢARĂ!”, îşi încheie mesajul Adriana Stoicescu.
Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a făcut remarcată în ultimii ani şi pentru mesajele dure în care descrie situaţia din justiţie, ajungând inclusiv să fie cercetată disciplinar pentru unele dintre postările sale.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Preşedintele Tribunalului Timiş: „Am fost hăituită şi vânată de pigmei ce se pretind magistraţi, avizi de publicitate şi putere”
Postarea preşedintei Tribunalului Timiş pe Facebook: „Politicieni corupţi în tovărăşie cu interlopii sponsori“. Cum a fost tranşată ancheta disciplinară