Milionarul Georgică Cornu, nevoit să închidă TVT 89: „Am crezut în economia de piaţă, dar Statul a fost neserios“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Georgică Cornu a pus lacăt pe studioul de televiziune TVT 89. Aproximativ 30 de angajaţi vor intra în şomaj.

Georgică Cornu a fost nevoit să închidă TVT 89 din cauza problemelor financiare cu care se confruntă grupurile de firme controlate de el. 

“Nu am putut să evit situaţia de a intra în faliment. Mai multe firme au intrat în insolvenţă. Am fost prins cu băncile, nu am de unde să dau creditele înapoi la bănci în condiţiile în care am de recuperate peste 40 de milioane de lei pentru lucrări efectuate”, a declarat Georgică Cornu. 


“Regele asfaltului din Banat” susţine că televiziunea “mergea pe zero”, însă a garantat creditul şi cu TVT 89.
 

“Îmi pare rău după tot ce nu mai este, nu doar după TVT 89. Emisia se opreşte în noaptea de vineri spre sâmbătă. Televiziunea nu e o afacere profitabilă. Datorii au şi cei de la Antena şi B1... Am crezut în economia de piaţă şi am realizat credite, însă cei cu care am lucrat s-au dovedit neserioşi. Adică statul, pentru că în lucrări de infastructură cu statul lucrezi. Nu e normal să iei credite şi cei pentru care faci lucrări să nu te plătească şi să te lase să dai faliment”, a mai spus Cornu.
 

În urma falimentului televiziunii TVT 89 vor rămâne fără loc de muncă în jur de 30 de persoane. Cornu a visat să devină un veiritabil mogul în urmă cu cinci ani, când a deschis cotidianul Fruncea şi avea, încă din 2006, săptămânalul Cronica de Sud-Vest. După inchederea ziarelor a cumpărat brandul TVT89, prima televiziune liberă după căderea comunismului.

milionarul Georgică Cornu


Georgică Cornu este dispus să negocieze cu cei interesaţi de brandul TVT89. “Până la urmă totul este de vânzare într-o economie de piaţă, dar sigur nu vor veni oferte. Oricum, eu nu am folosit televizunea pentru şantaj sau alte interese. Eu am fost corect. Nu se ştie, poate într-o zi voi mai investi în televiziune”, a mai declarat omul de afaceri.


Regretul lui Cornu pentru TVT 89 este cu atât mai mare cu cât şi-ar fi dorit ca Marina Almăşan, iubita milionarului, să fie cea care va prelua frâile televiziunii. Fosta vedetă de la TVR nu a apucat însă să debuteze la televiziunea lui Cornu.


Citiţi şi:
 

Firmele milionarului Georgică Cornu intră pe rând în insolvenţă: „Sunt nevoit să mai dau afară 700 de oameni”

FOTO Tabără de creaţie pe domeniul milionarului Georgică Cornu

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite