FOTO Minune în Piața Maria din Timișoara: a reapărut statuia Sfintei Fecioare Maria

FOTO Minune în Piața Maria din Timișoara: a reapărut statuia Sfintei Fecioare Maria

Statuia Sfintei Fecioare Maria a fost restaurată

Mai bine de două luni au durata lucrările restaurării statuii Sfintei Fecioarei Maria din piața cu același nume, care a fost vandalizată de descrierați, la începutul anului

Ştiri pe aceeaşi temă

Minune în Piața Maria din Timișoara. După cinci luni de zile, statuia Sfintei Fecioarei Maria a reapărut. Peste două luni a durat restaurarea statuii care a fost distrusă de o persoană rămasă necunoscută, la începutul acestui an. De restaurarea statuii s-a ocupat sculptorul Ion Oprescu, iar costurile au depășit 30.000 de lei, marmura fiind adusă de la Carrara, din Italia.

A fost o lucrare dificilă. Cele mai importante elemente au fost distruse. Fața Fecioarei Maria, mâna, picioarele, mantaua erau distruse. Copilul Isus avea umărul rupt. Statuia nu avea fisuri, iar acest lucru este bine, pentru că dacă se spărgea în mai multe locuri era grav”, a spus Ion Oprescu, care s-a ocupat și de restaurarea statuilor din Piața Unirii și Piața Libertății.



GALERIE FOTO

Monumentul se află la locul ei, însă lucrările vor continua la capelă pentru că urmează să fie înlocuit gardul, dar și refacerea mesajelor originare care au existat în urmă cu 106 ani.

Ciuntirea statuii a început după unirea Banatului cu România, când a fost șters cuvântul “magyarok” (maghiarii) din fraza în care Sfânta Maria era prezentată ca patroana spirituală a Ungariei.

Istoria monumentului din Piața Maria


Monumentul a fost ridicat pe locul presupus al execuției lui Ghoorghe Doja, în anul 1514. Cea de azi este a treia și a fost ridicată în 1909. Tradiția spune că la pregătirile execuției lui Doja, când se încingea coroana și tronul, a apărut pe cer, printre fum, steagul cavalerilor cu figura Sfintei Maria, apărătoarea Ungariei. Călugării și celilalți oameni au căzut în genunchi. De atunci s-a ridicat o cruce din lemn, pentru a marca minunea, nu execuția.

Crucea dărâmată de un căruțaș

Troița de pe locul actual, care se afla în afara cetății, pe un teren viran, a rezitat și celor 164 de ani de ocupație otomană. A rezistat și atacurilor trupei eliberatoare conduse de Eugeniu de Savoya, în 1716. Doar icoana care o reprezenta pe Sfânta Fecioară a fost schimbată de-a lungul anilor.

În 1837, un căruțaș care venea de la un târg de vaci din apropiere, a avut parte de un accident nefericit, rupând practice stâlpul. În locul icoanei care se afla sub sticlă, a fost realizat o statuie de lemn, care în 1865 a fost înlocuit cu una din piatră.

În 1906, s-a ridicat actualul monument, realizat din marmură de Carrara, de artistul Kiss Gyorgy, care are lucrări și în Parlamentul de la Budapesta. Ansamblul a fost realizat de Szekely Laszlo, cel mai renumit arhitect al Timișoarei și a costat 13.571 de coroane


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: