FOTO EXCLUSIV Un polițist de frontieră arestat în „lotul Moravița”, cu varicelă la proces

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte inculpaţi din dosarul „şpagă la vamă” au cerut ieri eliberarea din arest sub control judiciar din diverse motive. Marius Ghiţan, unul din poliţiştii de frontieră arestaţi în dosar, a cerut eliberarea  din cauza varicelei. Boala îi poate afecta şi pe colegii săi din arest. 

Procurorii DNA au trimis ieri în judecată lotul „Moraviţa”, format din 69 de persoane, dintre care 38 sunt în stare de arest. Dintre cei din urmă, şapte au cerut ieri eliberarea din arest sub control judiciar. Marius Ghiţan, unul din inculpaţi, a atras însă atenţia în mod deosebit. Acesta a apărut în faţa judecătorului plin de bube pe faţă. Când a avut cuvânt, Ghiţan a spus că a efectuat un set de analize la Spitalul de Boli Infecţioase, iar medicii l-au diagnosticat cu varicelă. Pentru asta, dar şi din alte motive, Ghiţan a cerut să fie eliberat. „Pot fi un pericol social cel mult pentru colegii de celulă, care acum se feresc de mine”, a spus Ghiţan. Chiar dacă acesta este izolat în arest şi reclamă condiţii insalubre pentru boala sa, în boxa acuzaţilor, Ghiţan a stat alături de ceilalţi colegi ai săi de arest, iar cum varicela este contagioasă există posibilitatea ca boala să se transmită dacă aceştia nu au suferit de varicelă. 

„Acel infra...investigator a organizat grupul criminal”

În afară de varicelă, cei şapte inculpaţi care au cerut ieri eliberarea sub control judiciar au invocat şi alte motive. Spre exemplu, avocatul lui Marin Ivana a spus că clientul său este de fapt o victimă a investigatorului sub acoperire. „Acel infra...investigator sub acoperire a organizat grupul criminal. Clientul meu îşi pune zilnic întrebarea de ce el este încă ţinut în arest şi alţii sunt eliberaţi”, a pledat avocatul. „E de notorietate ce se întâmpla în vama Moraviţa. În niciun caz investigatorul nu a fost cel care a organizat grupul”, a replicat procurorul de şedinţă. Când a avut cuvântul, inculpatul a răbufnit. „Mi se pare aberant să ţii un om arestat pentru simplul motiv că aşa se dau ordine de sus”, a spus Marin Ivana. 

„Minorul suferă tulburări psihice”

Un alt inculpat care a cerut eliberarea sub control judiciar a fost Iulian Colf. Acesta şi-a recunoscut faptele, iar avocatul acestuia a cerut eliberarea pentru că este singurul întreţinător al familiei şi a rămas restant cu ratele de la creditul pentru apartament. „Este tatăl unui copil. Minorul a suferă de tulburări psihice pentru că îi lipseşte tatăl”, a spus avocatul în faţa instanţei. De asemenea, traficantul de ţigări, Lucian Cotora, a cerut eliberarea pentru că a mai fost  arestat pe aceleaşi probe, dar a fost eliberat pe cauţiune. Cotora nu şi-a recunoscut faptele, dar pentru a-l convinge pe judecător că este băiat bun a depus la dosar 577 de semnături de la oameni din Moraviţa şi caracterizări pozitive de la primar şi viceprimar.

Urmăreşte timisoara.adevarul.ro pentru a vedea dacă cererile de eliberare vor fi aprobate

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite