Femeie lovită pe trecerea de pietoni de o maşină condusă de un taximetrist băut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taximetristul vinovat nu va mai conduce o bună bucată de vreme. FOTO: Arhiva Adevărul (Zoltan Kiraly)
Taximetristul vinovat nu va mai conduce o bună bucată de vreme. FOTO: Arhiva Adevărul (Zoltan Kiraly)

Accidentul s-a produs joi după-amiaza, în zona Circumvalaţiunii din Timişoara, mai exact în piaţa Consiliul Europei, aproape de mall. Femeia în vârstă de 62 de ani a fost rănită grav şi a fost dusă la spital, unde a intrat în operaţie.

Taximetristul care venea de pe calea Circumvalaţiunii şi vira stânga spre calea Aradului a lovit victima pe trecerea de pietoni, iar numeroşii martori au confirmat că femeia trecea pe culoarea verde. Femeia a fost dusă la Spitalul Municipal, fiind diagnosticată cu fractură de tibie şi traumatism crani-cerebral deschis. Echipajul de poliţie rutieră care a ajuns la locul accidentului l-a verificat pe şofer cu aparatul etilotest, acesta indicând o alcoolemie de 0,68 mg/l de alcool pur în aerul respirat.

Poliţiştii de la rutieră au întocmit pe numele şoferului dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite