Familia Regală își petrece Crăciunul la Castelul de la Săvârșin: Regele Mihai I participă azi la Sfânta Liturghie, la Biserica Ortodoxă din localitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai și Regina Ana
Regele Mihai și Regina Ana

Ca în fiecare an, Familia Regală a României petrece sărbătorile de iarnă la Castelul de la Săvârșin. Regele Mihai a transmis românilor mesajul său de Crăciun, după 70 de ani de tradiție aproape neîntreruptă.

Majestățile Lor și Altetele Lor Regale au primit zilele acestea numeroase grupuri de colindători. Cei de la Școla Generală “Sigismund Toduța” din Simeria, corul “Sargeția” din Deva, colindători Asociației “Amicii Regelui Mihai”, împreuna cu oficialităti din judetul Arad și din țară, copiii de la Gradinita engleză din Arad și fanfara de copii ai unei școli generale din Teiuș au trecut pragul Castelului de la Săvârșin, în ziua de vineri.

Au mai cântat pentru Familia Regală corul bisericii baptiste din Sebiș, corul “Hamonia” din Timișoara și grupul “Meloritm” al Palatului Copiilor din București.
Regele Mihai și Regina Ana, împreună cu Principesa Moștenitoare Margareta și Principesa Maria, au oferit cadouri de Crăciun familiilor nevoiașe din Săvârșin.

În Ajunul Crăciunului au cântat grupul de colindători “Simbol” din Curtici, colindători ai școlii din satul Gelu, județul Timiș, corul de copii al parohiei Cintei din judul Arad. Dubașii din Săvârșin, potrivit tradiției strămoșești, au colindat după binecuvântarea preotului paroh, iar apoi Familia Regala a primit grupul de colindători din Roșia, județul Bihor.

Tot în Ajun, Familia Regală a oferit angajaților și colaboratorilor Castelului Regal, Ocolului Silvic Regal și SPP cadourile de Crăciun.

De Crăciun, de la ora 11.00, Familia Regală participă la Sfânta Liturghie, la Biserica Ortodoxă din Săvârșin.

Iată tradiționalul mesaj de Crăciun al Regelui Mihai I al României pentru poporul român

“În anul 1940, după plecarea tatălui meu, am adresat primul mesaj de anul nou pentru voi. Aveam 19 ani, iar țara și continentul nostru se aflau în război. În aceste zile, de la Săvârșin, vă transmit mesajul meu după 70 de ani de tradiție aproape neîntreruptă. De la București, Sinaia, Versoix sau Săvârșin, cuvintele mele s-au îndreptat mereu spre voi cu aceeași iubire, grijă, respect și speranță. Trecerea anilor îți dă posibilitatea să vezi ce anume s-a schimbat în lume și ce anume a rămas. Un lucru neschimbat în viața românilor este importanța pe care familia o acordă Crăciunului și Anului Nou. Același fior al sărbătorilor, același îndemn la bunătate, la deschiderea sufletului și la minunea nașterii Domnului.

Ultimii zece ani la Săvârșin au adus familiei mele bucuria de a vedea tradițiile populare și entuziasmul familiilor de la țară, aproape neschimbate.
Și astăzi, în 2011, ca și în anii copilăriei mele, sau anii grei ai războiului, bunicii, părinții și copiii, alături de restul familiei se adună în jurul bradului. Își oferă daruri, petrec la masa de Crăciun și se bucură de apropierea celui drag.

În anul 2011 am avut multe întâlniri cu români din toate colțurile țării și de pe multe meleaguri ale europei. Sărbătorirea jubileului de 90 de ani mi-a dat să primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta și la Săvârșin, într-o sărbătoare care a cuprins întreaga suflare românească.
Această dovadă de iubire și de prețuire, încununată de adresarea de la tribuna Parlamentului către națiunea română, a fost o alinare pentru toate suferințele și neajunsurile pe care a trebuit să le trecem cu toții în utlimele decenii.

Regina și cu mine suntem fericiți să avem alături familia noastră și să vedem cât de mult copiii și nepoții noștri fac pentru ca rostul Casei Regale să continue, pentru binele României.

Nașterea Domnului Isus Hristos este tot povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele, o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem partea unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Se apropie un nou an, pe care vi-l doresc tuturor mai bun decât cel trecut! Sunt sigur că vor fi în continuare momente de cumpănă și că multe aspecte din viața noastră vor lăsa încă de dorit. Nu avem nicio șansă de așterne un drum solid generațiilor viitoare dacă vom lăsa mereu pe ceilalți să rezolve ceea ce este răspunderea noastră.

Transmit gândul meu bun soldaților români care își riscă viața și fericirea familiei pentru binele țării. Totodată, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care se simt singuri, neiubiți sau cei care sunt bolnavi.

Felicit pe românii care știu că au făcut ceva pentru ca țara lor să meargă mai departe. Și doresc tuturor românilor, tineri și bătrâni, din țară și din afara hotarelor ei, Crăciun fericit, cu pace în suflet, și La mulți ani pentru 2012, împreună cu cei dragi!
Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite