Doi morţi şi cinci răniţi, pe A1. Victimele erau înghesuite într-un Audi A4 condus de un tânăr fără permis

Doi morţi şi cinci răniţi, pe A1. Victimele erau înghesuite într-un Audi A4 condus de un tânăr fără permis

În maşina Audi A4 care a luat foc erau şapte persoane , dintre care patru copii FOTO aradon.ro

Două persoane au murit şi cinci au fost rănite în urma unui grav accident rutier care a avut loc joi seara pe Autostrada A1 sensul de mers Timişoara-Arad.

Ştiri pe aceeaşi temă

În accident au fost implicate două maşini, iar în urma impactului una dintre ele a luat foc. În urma accidentului un bărbat de 45 de ani şi un copil de aproximativ trei ani au murit. Alte cinci persoane au fost rănite. Potrivit Poliţiei, în autoturismul Audi A4 care a luat foc, şi care era condus de un tânăr de 29 de ani fără permis, erau înghesuite şapte persoane, dintre care patru copii.

„În incident au fost implicate două autoturisme, într-unul aflându-se şapte persoane iar in celălat o persoană. Primul autoturism (n.r. în care se aflau cele şapte persoane) ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul median, după care a rămas pe partea carosabilă şi a luat foc. Ulterior, un autoturism care se deplasa în acelaşi sens de mers (n.r. un Opel în care se afla o persoană), a intrat în coliziune cu primul autoturism”, a anunţat IPJ Arad.  

„Conducătorii autoturismelor au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul care conducea primul autoturism, în vârstă de 29 de ani, din Arad, nu deţine permis de conducere”, a mai anunţat IPJ Arad. Cercetările continuă, fiind deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.

Vă recomandăm să citiţi şi:

O cântăreaţă de muzică populară nu a putut justifica la Fisc aproape 400.000 de lei. Ce au decis judecătorii

ANAF, umilită într-un proces cu o multinaţională acuzată că şi-a externalizat profitul ca să plătească impozite mai mici

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările