DOCUMENT Academia Română cere despăgubiri uriaşe pentru că n-a putut exploata pădurea deţinută în aria protejată din Parcul Naţional Retezat

FOTO Ioan Benea şi Marius Turc

Printr-un proces soluţionat în primă instanţă de Curtea de Apel Timişoara şi aflat acum pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Academia Română cere Ministerului Mediului şi Gărzii Forestiere plata unor despăgubiri uriaşe pentru că nu poate exploata lemnul din pădurea pe care o deţine în Parcul Naţional Retezat.

Proprierată a unei păduri de aproape 1.500 de hectare din Parcul Naţional Retezat, Academia Română i-a cerut Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (actuală Garda Forestieră) Timişoara şi Ministrului Mediului plata contravalorii lemnului din Parcul Naţional care nu poate fi exploatat. Pentru că cererile de despăgubiri au fost respinse, Academia Română a deschis proces, care s-a judecat în primă fază la Curtea de Apel Timişoara.

În cererea de chemare în judecată, Academia a contestat „refuzul acordării contravalorii produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta, în calitate de proprietară a terenului împădurit de 1472,6 ha, situat în zona de conservare totală a Parcului Retezat în zona/tipul funcţional T1 şi T2, cu titlu de compensaţii ajutoare de stat datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă”. Astfel, Academia a cerut să îi fie plătite despăgubiri pentru fiecare an din perioada 2010-2013, iar judecătorii Curţii de Apel Timişoara, obligând Ministerul Mediului să îi achite Academiei Române peste 3.000.000 de lei.  

„Este legitim demersul procesual al reclamantei care nu s-a putut folosi de atributul dreptului său de proprietate asupra terenului în cauză pe perioada celor 4 ani indicată în litigiu, în virtutea principiului constituţional care garantează proprietatea privată, şi având în vedere că restrângerea exerciţiului acestui drept poate avea loc numai în condiţiile art.53 din Constituţia României”, se arată în sentinţa Curţii de Apel Timişoara. Decizia nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Curtea Supremă.