Cele mai dure conflicte dintre baştanii bogaţi care au speriat Vestul: bătrâna plimbată în portbagaj, răpirea unei fetiţe şi un atac cu cocktail Molotov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul conflict dintre clanurile de rromi din Timişoara readuce în discuţie războaiele pentru supremaţie sau proprietăţi duse de rromii de mătase din Vestul ţării. Prevenirea reaprinderii unor conflicte mai vechi dintre clanuri a fost chiar cuprinsă într-o strategie a Poliţiei Timiş de combatere a infracţionalităţii din această vară.

Un scandal dintre două clanuri de rromi a degenerat în urmă cu două nopţi când familia lui Gradu Cârpaci, zis Ministru de Finanţe, a fost trezită în plină noapte de un geam spart şi o sticlă cu benzină care ardea în curte. Când au ieşit afară, rromii au alertat Poliţia, declarând că atacul vine în urma unor ameninţări primte din partea clanului Ciurariu. Gradu Cârpaci susţine că Ciurariu i-a solicitat o taxă de protecţie de 100.000 de euro pe care a refuzat să o plătească, atacul cu cocktailul Molotov venind la puţin timp după ce la poartă au fost puse trei coroane mortuare (foto jos - pressalert.ro).

Cercetările continuă, dar conflictele dintre clanurile de rromi sunt departe de a se fi încheiat. În timp ce poliţiştii desfăşoară ancheta în care Gradu Cârpaci este victimă, soţia acestuia este pusă sub acuzare într-un alt dosar în care este acuzată că a răpit de pe stradă o fetiţă de 14 ani din clanul Stancu pe care o vroia noră.

image

Mihai şi Ionelaş, rivali de moarte

Scandalurile izbucnite în această vară între clanurile de rromi nu sunt o noutate la Timişoara. Conflictele violente dintre baştani sunt vechi, iar un caz care a făcut istorie deja în Banat îi are ca actori principali pe doi dintre cei mai bogaţi rromi din Timişoara: Ionelaş Cârpaci şi Nicolae Mihai (foto jos). Cei doi au ajuns să se urască de moarte în urma unui litigiu pentru un teren de câteva milioane de euro aflat la marginea Timişoarai. Nicolae Mihai l-a acuzat pe Ionelaş că a înşelat-o pe mama acestuia, pe care a băgat-o într-un portbagaj şi a obligat-o să semneze mai multe documente prin care Ionelaş devenea proprietar al terenului.

image

Litigiul pe această temă, care a început în 2007 şi nu este finalizat nici acum, i-a adus baştanului Nicolae Mihai o condamnare la închisoare cu executare. Practic, cu ocazia unui termen din proces, între clanurile de rromi a izbucnit un scandal chiar pe holurile Tribunalului Timiş. Nicolae Mihai a scos un pistol şi l-a fluturat în faţa judecătorilor. Baştanul a fost trimis în judecată şi condamnat la închisoare cu executare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Nicolae Mihai nu a ispăşit încă această pedeapsă, nefiind găsit pentru executarea pedepsei.

Conflict sângeros între baştani

Un alt scandal de amploare care i-a avut ca protagonişti pe membrii a două clanuri din Timişoara a avut loc în vara anului trecut. Clanurile lui Scumpea Stancu (foto jos - Vocea Timişului) şi Cârpaci au intrat în conflict după ce unul dintre rromi şi-a cumpărat un imobil pe aceeaşi stradă cu familia rivală. Conflictul a degenerat într-o bătaie sângeroasă în care atacatorul a folosit inclusiv un topor. Ancheta a dus inclusiv la arestarea lui Scumpea Stancu, baştanul fiind apărat în instanţă de celebrul avocat Paula Iacob.

image

Rromii pistolari

Un grav incident în care au fost implicate două familii de rromi a avut loc şi la Lugoj, în toamna anului trecut. Boţ Iulian Senior şi Boţ Iulian Junior, zis „Viscol” au intrat în conflict cu adversarii mai vechi ai unui clan rival. În scandalul izbucnit la Lugoj, „Viscol” a tras mai multe focuri de armă. În primă fază, poliţiştii au spus că a fost folosit un pistol cu bile de cauciuc, dar ulterior s-a dovedit că s-a folosit un pistol cu glonţ pentru care „Viscol” nu avea permis. Cei doi au fost trimişi în judecată, iar dosarul este pe rolul Judecătoriei Oraviţa, unde se judecă speţa pe fond.

image

Poliţia stă cu ochii pe clanuri ca pe butelie

Conflictele dintre clanurile de rromi din Timişoara, reaprinse de obicei în urma unor altercaţii mai vechi, este arhicunoscută şi la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie al Judeţului Timiş. Chiar înainte de începerea sezonului estival, Poliţia Timiş a lansat o strategie pentru prevenirea infracţionalităţii pe perioada verii. Strategia Poliţiei includea şi monitorizarea clanurilor de rromi întoarse în Timişoara pentru perioada de vacanţă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite