Cafékultour 2017 - un festival care promovează la Timişoara diversitatea europeană, în spaţii neconvenţionale. Şapte seri, şapte ţări, şapte locaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Organizatorii festivalului Cafekultour 2017
Organizatorii festivalului Cafekultour 2017

Muzică, improvizaţie, dans, teatru şi filme de animaţie - toate acestea se vor reuni sub umbrela Cafékultour – săptămâna cafenelelor ajunsă la cea de-a treisprezecea ediţie.

În urmă cu 13 ani a pornit la Timişoara Cafékultour - un festival care urma să promoveze diversitatea, în spaţii neconvenţionale. A pornit timid în câteva cafenele, însă a crescut de la an la an. În 2017 vorbim deja de ediţia a 13-a, care se nimereşte cu aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, care însemna apariţia Uniunii Europene, un proiect bazat tot pe diversitate. Cafékultour 217 va avea loc între 3 şi 9 aprilie, în şapte locaţii, în care şapte ţări îşi vor prezenta ofertele culturale. 

Cafékultour scoate evenimentele culturale din spaţii convenţionale şi le prezintă pe scene improvizate în cafenele, librării şi spaţii neconvenţionale din oraşul de pe Bega. 
 

Evenimentul este organizat, ca în fiecare an, în parteneriat, de către Centrul Cultural German Timişoara şi Institutul Francez din Timişoara.

“Cafékultour a luat fiinţă în 2005, din lipsa spaţiilor culturale alternative din oraş. 13 ani mai târziu, e tot mai clar că Săptămâna Cafenelelor nu înseamnă doar concerte sau teatru sau film, ci e pretextul pentru o întâlnire cu arta în spaţii familiare timişorenilor, e pretextul pentru a demonstra încă o dată că în Timişoara diversitatea culturilor şi multiculturalitatea sunt la loc de cinste. Şi în 2017 continuăm tradiţia şi aducem la un loc evenimente unul şi unul: o seară spaniolă, teatru de improvizaţie, un spectacol de mimă, două concerte, un spectacol de dans contemporan şi nu în ultimul rând, o proiecţie de filme de animaţie. Ne-am pus în minte să vă scoatem din casă seară de seară, să ne adunăm în locuri frumoase cu oameni dragi şi talentaţi, să facem împreună din ediţia 13 a Cafékultour – săptămâna cafenelelor, o ediţie cu noroc!”, spun orgnizatorii.

Iată programul Cafékultour 2017

Seara spaniolă
 

Luni, 3 aprilie, ora 19 – Ambasada. Concert Sandra Carrillo. Cântăreaţa din Barcelona ne va purta prin Spania anilor 60. Ambasada se va transfoerma în „Café Embajada”. Localul va fi decorat în stilul cafenelelor spaniole, un bucătar va pregăti şi servi „tapas” şi va avea loc şi un concert live al artistei Sandra Carrillo Casabas. De asemenea, pe pereţii cafenelei vor fi expuse fotografii ale expoziţiei “España de noche” (Nopţi spaniole). 


Seara germană

Marţi, 4 aprilie, ora 19 – Etikheta.   „The Berlin – Timişoara game show” cu actorii Marin Caktas şi Urban Luig. Aceştia vor oferi o perspectivă unică asupra istoriei şi particularităţilor celor două oraşe: Timişoara şi Berlin. Spectacolul de improvizaţie se va desfăşura în limba engleză. Theatersport Berlin a fost printre primele trupe din Berlin care a adus în faţa publicului, încă din 1995 teatrul de improvizaţie. Marin Caktas a fost prezent pe diverse scene din Berlin, dar şi în alte oraşe din Germania, a făcut şi o serie de filme, dar cel mai mult îi place să joace la Theatersport, pentru că acolo nu e nevoie să memoreze nici un text. Urban Luig a studiat teatru la Leipzig, a lucrat în teatru la Kiel Paderborn, a condus o trupă de teatru de improvizaţie şi a făcut şi regie. Îi place la nebunie factorul haos de la teatrul de improvizaţie şi, bineînţeles, fanii. El este şi membru al trupei de improvizaţie din Berlin „Pater Noster”.

Seara franceză
 

Miercuri, 5 aprilie, ora 19 – D’Arc. “Le voisin” (Vecinul) cu Benoît Turjman. Vom avea parte de un spectacol de mimă solo, comic şi poetic, structurat sub forma unor poveşti scurte, care descriu peripeţiile cotidiene ale vecinului în căutarea dragostei. Benoît Turjman: „Vreau să vorbesc despre ceea ce ne deranjează zi de zi. Despre aceste obiecte care ne uşurează viaţa, dar care constrâng relaţiile sociale. Despre ceea ce ne izolează. Despre ceea ce ne aduce împreună. Vreau să vorbesc despre toate acestea, să mă amuz pe seama lor şi să împărtăşesc cu voi acest râs. Pentru că râsul ne uneşte şi ne face mai puternici în faţa adversităţilor”.

Benoît a jucat în aproape 30 de comedii: teatru, cascadorie, circ, cabaret, operă, muzeu, cinema. Pe ecran, el a fost cascadorul care l-a dublat pe Rowan Atkinson (Mr Bean) şi a jucat în filmul „Vă găsesc fermecător”, de Isabella Mergault, cu Medeea Marinescu în rol principal.


Seara austriacă

Joi, 6 aprilie, ora 19 – Cuib d’Arte. Concert cu formaţia de muzică electronică Mynth. Este o formaţie din Salzburg din care fac parte fraţii Giovanna şi Mario Fartacek.
 

Titlul albumului lor de debut, “Plaat II”, care a fost lansat în februarie 2016 la Seayou Records, ne vorbeşte despre legătura specială a gemenilor Giovanna şi Mario. Muzica Mynth, un downtempo minimalist, pluteşte într-o atmosferă specială, undeva între Nine Inch Nails, Portishead, Laurie Anderson şi Caribou.

Seara cehă

Vineri, 7 aprilie, ora 21 – Aethernativ. Concert Thom Artway. Tomáš Macek este un tânăr cântăreţ, compozitor şi chitarist. Piesele lui sunt interpretate în limba engleză, iar genurile abordate variază de la folk, la pop şi rock. Pasionatul muzician şi călător a devenit cunoscut pentru prima dată cu singleul său “Towards the Sun”, înregistrat în noiembrie 2012 care a făcut parte din coloana sonoră a filmului Křídla Vánoc (Wings of Christmas). Thom interpretează atât solo, cât şi împreună cu o trupă compusă din Andrew Jurásek (bass), Martin Hrabal (percuţie) şi František Valena (clape). În anul 2015 a câştigat premiul la categoria Descoperirea Anului la parada hiturilor, Žebřík şi asta datorită cântecului Have No Inspiration.

Seara românească 

Sâmbătă, 8 aprilie, ora 21 – Mansarda Bastionului Maria Theresia. Seara românească cu Răzvan Mazilu. Cafékultour are bucurie de a aduce în faţa publicului un spectacol cu totul şi cu totul special, creat pentru Săptămâna cafenelelor, „If Music Be the Blood of Love”, o întâlnire dansantă propusă de nimeni altul decât Răzvan Mazilu, asistat de Lavinia Urcan şi actori ai Teatrului German de Stat Timişoara. Pretextul e simplu: un party. Muzică bună, câţiva prieteni care se reîntâlnesc. Se dansează. Se spun poveşti. Se iubeşte. Muzică şi dans ca nişte declaraţii de iubire. Emoţie.
 

Seara poloneză

Duminică, 9 aprilie, ora 19 - Casa Artelor. Proiecţie de filme de animaţie O!PLA. Ultima seară de Cafékultour e seara poloneză, care vine cu filme de animaţie din cadrul programului Across the Bordres 2016. Acesta prezintă laureaţii celei de-a patra ediţii a Festivalului Naţional de Animaţie Poloneză „O!PLA”, care s-a desfăşurat în 69 oraşe din Polonia în perioada 21 martie- 15 mai 2016. O!PLA cuprinde filme realizate în studiouri profesioniste, animaţii independente, filme studenţeşti, videoclipuri de animaţie. Animaţia este una dintre cele mai mari comori ale culturii poloneze.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite