ADR Vest, la 20 de ani de la înfiinţare: 1 miliard de euro, 10.000 de noi locuri de muncă. „Trebuie să creştem ritmul, să ne dezvoltăm în ritmul lumii moderne”

ADR Vest, la 20 de ani de la înfiinţare: 1 miliard de euro, 10.000 de noi locuri de muncă. „Trebuie să creştem ritmul, să ne dezvoltăm în ritmul lumii moderne”

Sorin Maxim, directorul ADR Vest

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, organismul prin care se atrag fondurile europene pentru dezvoltare regională, a marcat 20 de ani de la înfiinţare.

În cele două decenii de funcţionare, ADR Vest a contribuit decisiv la dezvoltarea regiunii cu peste 2.700 de proiecte depuse şi peste 1.600 contractate prin programele europene şi naţionale gestionate de ADR Vest, investiţii care se ridică la peste 1 miliard de euro şi peste 10.000 de noi locuri de muncă create în judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.
 
„În multe cazuri, un proiect finanţat prin noi este cât bugetul de investiţii al unui oraş sau chiar de câteva ori mai mare, şi asta doar printr-un singur proiect. Am învăţat să colaborăm, politic cu tehnic, regional cu local, public cu privat, fără conflicte, fără patimi, fără agende ascunse, şi am început să înţelegem că tot ce facem împreună este pentru noi, este durabil şi trebuie făcut bine, de cea mai bună calitate. Astăzi, acest sistem are nevoie să evolueze (...) Avem nevoie să planificam corect şi adaptat nevoilor noastre, avem nevoie să creştem ritmul, să ne dezvoltăm în ritmul lumii moderne”, a spus Sorin Maxim, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest.
 
Prin aceste proiecte, în perioada 1999-2019, s-au modernizat mai bine de 700 de kilometri de drumuri judeţene, străzi orăşeneşti şi şosele de centură, au fost reabilitate termic peste 250 de blocuri, s-au renovat şi dotat 35 de centre sociale, 65 de şcoli şi 20 de ambulatorii.
 
 
În ce priveşte zona de business, putem enumera cele peste 20 de structuri de sprijin create în regiune şi suprafaţa de producţie modernizată – peste 20.000 metri pătraţi, iar exemplele pot continua pentru că sunt încă multe alte proiecte în implementare sau în evaluare.
 
Aceste proiecte nu putea fi duse la bun sfârşit fără sprijinul personalului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, care şi-a dezvoltat structura, ajungând de la 5 angajaţi, în anul 1999, la 104 angajaţi, astăzi.
 
ADR Vest îndeplineşte în prezent rolul de Organism Intermediar (OI) pentru Regio-Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020 la nivelul Regiunii Vest, program care finanţează domenii cum ar fi: transferul tehnologic, îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor, eficienţa energetică, dezvoltarea şi mobilitatea urbană, patrimoniul cultural, infrastructura rutieră de importanţă regională, sănătatea şi serviciile sociale, educaţia, dezvoltarea oraşelor mici şi mijlocii etc.
 
Regiunea de dezvoltare Vest a fost creată în 1998, iar şi celelate regiuni de dezvoltare din România, nu are puteri administrative, funcţiile sale principale fiind coordonarea proiectelor de dezvoltare regională şi absorbţia fondurilor de la Uniunea Europeană. 
 
Regiunea de dezvoltare Vest cuprinde teritoriile a patru judeţe: Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: