Târgu-Mureş:“Piaţă de haine” în parcarea Kaufland

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine se deschide târgul de îmbrăcăminte Conftex, organizat în parcarea centrului comercial. Târgumureşenii vor putea achiziţiona articole vestimentare la preţuri cu până la 40% mai mici decât în magazine.

Timp de cinci zile, în perioada 17-21 iunie  2009, municipiul Târgu Mureş va găzdui ediţia de vară a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte “Conftex”.

Companii româneşti vor oferi la standurile amenajate în curtea hipermarketului Kaufland, într-un cort special, confecţii de textile, piele, blană, confecţii pentru casă, produse de marochinărie, încălţăminte, articole pentru copii şi tineret, toate la preţuri de producător, adică sensibil mai mici decât în magazinele de specialitate. Organizatorii manifestării sunt Bussiness Connection în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Mureş.

Programul de vizitare va fi zilnic între orele 10.00-19.00, duminica între orele 10.00-14.00, intrarea fiind gratuită. Vizitatorii târgului vor avea ocazia să câştige numeroase premiii, între care un televizor LCD  la tombola organizată pe baza unor taloane distribuite în cadrul expoziţiei. La acest târg vor  participa peste 40 de comercianţi din toată ţara. O parte dintre ei, veniţi din Bucureşti, Ploieşti,  Brăila, Galaţi, Vâlcea, Călăraşi sau  Târgu Jiu sunt şi producători ai articolelor vestimentare expuse.

,,Astfel de expoziţii au fost organizate în aproape toate oraşele din ţară, fiind încă  la mare căutare”, ne-a  declarat directorul executiv al Business Connection, Daniela Andrei. Preţurile practicate în cadrul expoziţiei vor fi cu până la 40% mai mici decît în magazine. Organizatorii şi comercianţii mizează şi pe fluxul de vizitatori ai hypermarketului situat în zona Gării Târgu Mureş.

Pe segmentul magazinelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte la preţuri mici, cea mai aşteptată deschidere este programată în această vară, a celui mai mare „London Shop”, ce va fi situat în centrul oraşului. Acesta fi al şaselea magazin „London Shop” şi cel mai mare magazin de haine din Târgu Mureş. Spaţiul folosit în trecut de Minion Market va deveni astfel cel mai mare magazin de îmbrăcăminte din oraş, cu peste 600 de metri pătraţi cu haine, încălţăminte şi accesorii vestimentare aduse din Anglia.  Investiţia totală este cifrată la peste 10 miliarde de lei vechi.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite