Tânăr de 21 de ani grav rănit după ce a căzut cu paraşuta la Târgu Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook/Adrenalin Skydive Goulburn (Arhivă)
FOTO Facebook/Adrenalin Skydive Goulburn (Arhivă)

Un elev în vârstă de 21 de ani în cadrul aeroclubului teritorial a fost grav rănit, marţi, după ce a căzut cu paraşuta în incinta aerodromului din Târgu Mureş. El a fost diagnosticat cu traumatism cranian, traumatism facial, fractură de coloană cervicală şi contuzii pulmonare.

Poliţia Judeţeană Mureş a anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, marţi, prin 112, cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, elev în cadrul aeroclubului teritorial, a căzut cu paraşuta în incinta aerodromului din Târgu Mureş.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Transporturi Aeriene Mureş s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constat faptul că cele sesizate se confirmă, tânărul fiind transportat de urgenţă la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Mureş. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Mariana Moldovan-Negoiţă, a declarat pentru News. ro, că starea de sănătate a tânărului este una foarte gravă, el urmând să fie supus unei intervenţii chirurgicale. 

"A fost adus în serviciul de reanimare din cadrul UPU SMURD. El a ajuns la spital cu traumatism prin cădere de la alt nivel, traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, fractură de coloană cervicală şi contuzii pulmonare. Starea lui este deosebit de gravă. Era în comă indusă şi urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale în blocul operator Neurochirurghie”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. 

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite