”Povestea irlandeză” încheie o lună martie plină de teatru la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul spectacol din această lună la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş,”Poveste irlandeză”,  în regia Oanei Leahu, va fi pus în scenă de la ora 19.00 în Sala Mare. Spectacolul impresionează prin dialogul savuros şi costumaţiile de excepţie.

Spiriduşi, zâne şi oameni care se întâlnesc într-o feerie scenică destinată tuturor vârstelor, acesta este Poveste irlandeză. Pentru a fi fericiţi, oamenii trebuie să găsească o cale de a intra în acord cu aceste lumi şi cu propriile suflete. Respectul, înţelegerea şi dragoste ne ajută să convieţuim într-o lume armonioasă, pare să ne spună spectacolul Oanei Leahu, în scenografia delicată a Rodicăi Arghir şi păpuşile construite de artistul plastic SIR, pe un scenariu original, realizat după texte traduse de Sorin şi Monica Rusu.
 
Scenariul original al feeriei îi aparţine Oanei Leahu şi este realizat după texte traduse de Sorin şi Monica Rusu. Light design-ul este realizat de Daniel Klinger iar asistenţa de scenografie îi revine Măriucăi Ignat.

Distribuţia spectacolului îi are în componenţă pe actorii Csaba Ciugulitu, Costin Gavază, Mihai Crăciun, Andrei Chiran, Tiberius Vasiniuc, Rareş  Budileanu, Claudiu Banciu, Oana Porav Hodade, Raisa Ané, Ioana Cheregi, Andi Brânduş, Luchian Pantea, Delia Martin, Diana Avrămuţ, Rareş Budileanu, Mihaela Mihai, Claudiu Ştian, Cristina Holtzli, Anca Loghin, Georgiana Ghergu, Mario Valdevira, Simon Kálmán Attila, Cristian Tomşa, Raluca Rîtea, Sonia Crăciun şi Mihai Loghin.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite