Bătaie la o discotecă din Rîciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă
Foto: arhivă

Mai mulţi tineri s-au luat la bătaie, mai întâi în discotecă, apoi în plină stradă, în acest weekend în localitatea mureşeană Rîciu.

Cele două grupuri adverse erau formate pe de-o parte din tineri din comuna Râciu, iar de cealaltă parte din tineri din comunele şi satele învecinate (Pusta, Pogăceaua, Crăieşti). Pe fondul unor neînţelegeri amplificate de consumul de alcool, tinerii s-au luat la bătaie, patru dintre ei suferind leziuni corporale minore, fiind transportate la SMURD Târgu-Mureş pentru acordarea de îngrijiri medicale.
 
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reţinut şapte persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, împotriva acestora fiind luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş cu propunerea de arestare preventivă, cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală Rîciu.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite