Un pensionar din Motru a fost răpus de COVID-19. Este a treia victimă a noului coronavirus în judeţul Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
spital motru

Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, infectat cu noul coronavirus a decedat, duminică seara, în Spitalul Municipal Motru.

Pacientul a fost internat cu suspiciune de coronavirus, pentru că intrase în contact cu alţi doi membri din familie care au fost pozitivi. Acesta s-a aflat la Terapie Intensivă şi decedat ca urmare a unui stop cardio-respirator.  „A fost internat sâmbătă după-masă. A fost echilibrat şi era într-o stare bună. Duminică seară, pacientul a făcut un stop respirator şi nu am mai reuşit să-l resuscităm. Rezultatul testului a venit de la un laborator recunoscut de la Bucureşti“, a precizat Alin Efrim, directorul Spitalului Orăşenesc Motru.

Pe certificatul medico-legal a fost menţionat faptul că pacientul a fost infectat cu COVID-19.

Suferea de mai multe afecţiun

Pacientul care a decedat suferea de mai multe afecţiuni. De asemenea, acesta mai fusese internat în spitalul din Motru. „Avea multiple probleme de sănătate. Fusese internat de mai multe ori la noi în spital. Avea boală pulmonară cronică şi probleme cardiace. În plus, pacientul suferea şi de obezitate“, a mai precizat directorul spitalului din Motru.

Pacientul a fost înmormântat

Primarul oraşului Motru, Gigel Jianu, a anunţat că bolnavul care a decedat a fost înmormântat: „Bărbatul a fost înhumat, respectându-se procedurile impuse de reglementările în vigoare pentru aceste situaţii, iar Primăria Municipiului Motru a fost alături de familie, acordând tot sprijinul“.

Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, a spus că se aşteaptă rezultatele testelor efectuate şi pentru alţi pacienţi: 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite