Preotul care a ajuns cu armata română până la Budapesta. Tot el a oficiat şi reînhumarea Ecaterinei Teodoroiu la Târgu Jiu

Preotul care a ajuns cu armata română până la Budapesta. Tot el a oficiat şi reînhumarea Ecaterinei Teodoroiu la Târgu Jiu

Preotul Ilie Roşoga a oficiat slujba de reînhumare a rămăşiţelor Ecaterinei Teodoroiu

Preotul Ilie Roşoga a ajuns cu armata română până la Budapesta, în Războiul de reîntregire a ţării. Ca semn al recunoaşterii meritelor sale, preotul a oficiat slujba de reînhumare a rămăşiţelor pământeşti ale Ecaterinei Teodoroiu la Târgu Jiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ilie Roşoga s-a născut în anul 1859 în comuna Turburea, din judeţul Gorj, într-o familie de ţăran. A urmat şcoala primară în Craiova, după care s-a înscris la Seminarul teologic de la Rm. Vâlcea. A fost încadrat preot în parohia din comuna sa şi a mers în în audienţă la principele Alexandru B. Ştirbei, care era ministru, pentru a obţine fondurile necesare pentru realizarea picturii bisericii, dar şi pentru dotarea acesteia. Preotul Roşoga a activat şi ca învăţător şi a contribuit la ridicarea unei noi şcoli în localitatea. Pentru meritele sale deosebite în formarea tinerei generaţii şi a unei elite de intelectuali la nivelul localităţii, Ilie Roşoga a fost declarat cavaler al Ordinului „Coroana României“. Devenind o persoană apreciată, preotul a fost votat de gorjeni senator.
 

S-a concentrat ca preot militar

 
Preotul a dat dovadă de patriotism şi s-a înrolat în Primul Război Mondial, ca preot militar. „După declararea marii conflagraţii mondiale, preotul Ilie Roşoga, la declanşarea mobilizării generale a armatei române, a fost concentrat ca preot militar la Regimentul I Vânători de Munte, cu gradul de căpitan, însoţind trupele române la trecerea Munţilor Carpaţi în Transilvania. În condiţiile retragerii armatei române şi a desfăşurării marii bătălii de la Jiu i-a îndemnat pe ostaşii români să reziste furiei trupelor invadatoare“, arată profesorul Vasile Bobocescu, în volumul „Personalităţi gorjene de-a lungul istoriei“. 
 

A fost luat prizonier, dar a evadat 


Preotul Ilie Roşoga a fost luat prizonier şi a stat timp de un an într-un lagăr aflat la o mănăstire de lângă Bucureşti. „Luat prizonier, a fost internat în lagărul de prizonieri de la Mănăstirea Căldăruşani, de lângă Bucureşti, unde, după un an de prizonierat, a reuşit, cu ajutorul unor deservenţi au acestui lăcaş sfânt, să evadeze şi să ajungă la trupele române din Moldova. A făcut campania din Ungaria, ajungând până la Budapesta“, arată Vasile Bobocescu. 
 

A oficiat slujba religioasă de reînhumare a rămăşiţelor eroinei de la Jiu

 
Ilie Roşoga a ajuns un adevărat simbol al naţionalismului românesc. El a fost decorat cu Steaua României şi a fost ridicat la gradul de iconom stavrofor. Cea mai mare onoare a avut-o atunci când a fost desemat să oficieze slujba religioasă cu prilejul aducerii rămăşiţelor pământeşti ale Ecaterinei Teodoroiu în oraşul Târgu Jiu şi a rostit un discurs în memoria eroinei de la Jiu. Ilie Roşoga este autorul mai multor volume de poezii şi de religie. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările