Fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului, la volanul unui autoturism. Tânărul a ajuns în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore
Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore

Un tânăr care a fost prins de poliţişti în timp ce circula pe o stradă din municipiul Motru sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis de conducere a fost reţinut pentru 24 de ore.

Poliţişti au depistat, ieri, în trafic, un tânăr de 21 de ani, din comuna Samarineşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Parcului, din municipiul Motru, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a tânărului, a rezultat o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice. De asemenea, s-a stabilit faptul că acesta avea montate pe autoturism, plăcuţe cu număr fals de înmatriculare.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, cu număr fals de înmatriculare, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi care nu posedă permis de conducere, iar în continuarea cercetărilor efectuate, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de tânăr, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

În cursul zilei de astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite