Cum a modificat stăpânirea austriacă sistemul judecătoresc din Oltenia. Modelul „abaterilor de la morală“ pedepsite cu 20 de lovituri de toiag

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenia s-a aflat sub stăpânirea austriacă vreme de peste două decenii, în perioada 1718-1739. În această perioadă, expansiunea înspre sud-estul Europei a atins apogeul, ca urmare a organizării strategice a prinţului Eurgeniu de Savoia.

Sub domnnia Imperiului habsburgic au fost introduse o serie de schimbări esenţiale în societat. Una dintre cele mai importante modificîri a constat în organizarea puterii judecătoreşti. Ocupanţii a organizat sistemul în mod uniform, ierarhizat, iar instanţele au fot pentru prima dată specializate în funcţie de cazuri. De asemenea, procedura scrisă a fost extinsă, în detrimentul celei orale. 

„Unul din aspectele cele mai însemnate ale reformei judecă-toreşti austriece a fost instituirea unei ierarhii de instanţe care au încadrat întreaga provincie într-un sistem judiciar uniform. Crearea instanţelor locale, măsură preconizată de proiectul lui Eugeniu de Savoia şi adoptată de decretul din 22 februarie 1719, urmărea să degreveze Administraţia craioveană de o parte din sarcinile ei. Hotărârile decretului, întregite de instrucţiunile emise în octombrie 1719 de comandamentul austriac în urma negocierilor cu Administraţia, au stabilit cadrele organizării judecătoreşti a provinciei. Exerciţiul justiţiei era doar una din funcţiile primordiale ale dregătorilor şi slujbaşilor, care cumulau atribuţiile judecătoreşti, administrative şi fiscale. Ierarhia judecătorească identificându-se cu cea a administraţiei, îi regăsim în calitate de judecători pe dregători“, prezintă istoricul Şerban Papacoste în paginile lucrării „Oltenia sub stăpânirea austriacă“

Structurile puterii judecătoreşti la sate

În sate, cauzele simple - certurile, furtişagurile mici şi abaterile de la morală - erau judecate de pârcălabi. Aceştia puteau să dispună pedepse materiale şi până la cele corporale, bătaia până la 20 de lovituri. Nu aveau însă dreptul de a-i încarcera pe locuitorii satului. „Instanţa imediat superioară era aceea a ispravnicului care, pe lângă dreptul de a judeca aceleaşi pricini ca şi pârcălabii, dar de gravitate mai mare (gloabe până la trei taleri şi până la 40 de lovituri), împlinea şi datorii — nu mai mari însă decât 30 de taleri — şi avea dreptul de încarcerare. În vârful ierarhiei judecătoreşti judeţene se afla vornicul, din a cărui competenţă judiciară nu erau excluse decât judecăţile care comportau sentinţe capitale şi pricinile referitoare la stăpânirea bunurilor (pământ, robi, rumâni). Gloabele impuse de vornic nu puteau depăşi şase taleri, iar pedepsele corporale 100 de lovituri; vornicii puteau urmări datorii până la 100 taleri. în sfârşit, ei mai judecau în apel şi pricinile celor nemulţumiţi de judecata ispravnicilor“, arată istoricul.

Autoritatea judecătorească cea mai înaltă din interiorul provinciei era Administraţia craioveană. Competenţ judiciară fusese stabilită prin decretul imperial: „Sarcina acestora va fi de a judeca în primă instanţă cauzele mai grave privitoare fie la clerici, în problemele lumeşti, fie la persoanele nobile, să cerceteze plângerile săracilor împotriva judecătorilor şi rapoartele acestora asupra litigiilor dintre părţi, să formuleze sentinţe pe temeiul justiţiei şi al echităţii, să apere poporul împotriva nedreptăţii stăpânilor de pământ... Vor păzi cu străşnicie justiţia — până la noi dispoziţii — şi o vor administra potrivit dreptului ţării, în măsura în care nu se opune bunelor moravuri. De asemeni, voim ca procesele criminale (criminalia maiora, sau în traducerea românească contemporană „lucrurile vinovate mai mari") să fie aduse în faţa Administraţiei, care nu va avea însă dreptul să-i execute pe boieri, fără asentimentul Directorului suprem al acestor judeţe sau a noastră însăşi...“. 

De asemenea, se stabilea chiar şi anumite zile de desfăşurare a proceselor. Asttfel, zilele de joi şi vineri erau rezervate proceselor civile, iar sâmbăta proceselor penale.

Cauzele penale mai grave erau cercetate în judeţe, la locul faptei, după care cazul era transferat Administraţiei şi Auditoriatului.

Cine judeca neînţelegerile locuitorilor din oraşe

Cauzele din oraşe rămaseseră sub autoritatea Administraţiei din Craiova, dar pricinile mai neînsemnate erau rezervate judeţului sau ispravnicului, iar cele mai însemnate rămâneau pe seama instanţei provinciale supreme. 

Regulile din anuil 1723 fixau atribuţiile administrative şi fiscale ale dregătorilor oraşelor şi delimitau şi competenţa lor judiciară. „Ispravnicului de Craiova i se lăsau spre judecată pricinile mărunte, «adecă sfăzi, capete sparte şi alte nebunii ce fac orăşaniişi dorobanţii la cârciume şi alţii care se află în oraş», şi dreptul de a pedepsi infractorii la măsurile economice, «... bătându-i cu 50 de toiage şi să-i globească cu florinţi nemţeşti»; pricinile mai însemnate — hoţii, spargeri, infracţiuni morale — urmau a fi deferite Administraţiei. (...) În procesele penale — causae publicae et criminales —, instanţa de apel era Administraţia, exceptând însă personalul cameral; în cele comerciale — izvorâte din aplicarea hotărârilor referitoare la măsuri, greutăţi, narturi etc. -, litigiile se judecau în apel în faţa inspectorului cameral şi a instanţelor camerale superioare“, se prezintă în paginile lucrării „Oltenia sub stăpânirea austriacă“ .

Administraţia relua litigiile judecate în prima sau a doua instanţă de vornici, în cazul în care una dintre părţi era nemulţumită. În Oltenia nu exista un alt for superior. Cei care se declarau nemulţumiţi de judecata Administraţiei puteau să se adreseze la Sibiu, directorului suprem, sau la Viena, Curţii imperiale.  

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite