Cazul Ţundrea nu s-a încheiat. Adevăratul criminal nu vrea să execute două decenii de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crima a fost comisă în 1992, la Pojogeni
Crima a fost comisă în 1992, la Pojogeni

Gheorghe Avram a formulat recurs împotriva sentinţei magistraţilor Tribunalului Gorj, care l-au condamnat la 22 de ani de închisoare pentru o crimă comisă în 1992. Curtea de Apel Craiova decide cât va sta bărbatul din Comăneşti în puşcărie.

Recursul va fi judecat miercuri de magistraţii craioveni. Gorjeanul considerat adevăratul criminal în cazul Ţundrea va fi apărat de un avocat din Craiova. Condamnarea lui Avram a venit după două decenii de la comiterea oribilei fapte pentru care, un alt bărbat, Marcel Ţundrea, a stat nevinovat 12 ani în puşcărie. În 2011, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au descoperit că testul ADN îl indică pe Avram ca autor al crimei, însă acesta a negat permanent acuzaţiile care i se aduc.Tribunalul Gorj l-a condamnat în decembrie, anul trecut, la 22 de ani de închisoare.

În anul 1992, Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru uciderea şi violarea Mioarei Gherasie, în vârstă de 13 ani, în localitatea Pojogeni. A fost eliberat în primăvara anului 2004, după ce un test ADN a stabilit că este nevinovat. Gorjeanul a murit în 2007 din cauza unor probleme de sănătate căpătate după gratii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite