Borsetă cu documente şi bani găsită pe o stradă din Rovinari, predată poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat, de 48 de ani, din Rovinari, a găsit, ieri, pe stradă o borsetă cu bani şi documente pe care a predat-o poliţiei.

Drăgan Mitu a venit la Poliţie cu borseta care conţinea mai multe documente, permis de conducere, carte de identitate, certificat de înmatriculare, asigurare auto, rovinietă, alte bunuri personale şi suma de 290 lei. 

Poliţiştii au reuşit să dea de urma celui care a pierdut banii. Este vorba de un bărbat de 54 de ani, din oraşul Rovinari. Acesta a venit la poliţie şi i-au fost restituite bunurile pierdute.

„Proprietarul bunurilor a fost impresionat de gestul bărbatului şi a menţionat că este un gest deosebit, un exemplu demn de urmat şi că pe viitor o să fie mai atent cu bunurile personale”,

a spus Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite