Vlad Miriţă a împlinit 30 de ani. Şi-a serbat ziua alături de iubită şi prieteni, la Târgovişte GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscutul interpret Vlad Miriţă a adunat în urmă cu două zile, 30 de primăveri. El şi-a serbat ziua la Târgovişte, la curtea părinţilor săi. Alături de el au ţinut să fie prezenţi, pe lângă iubita sa Patricia, de la Amadeus, şi câţiva prieteni printre care Alina Sorescu şi iubitul acesteia.

Invitaţii au mâncat tort, fructe şi au depănat aminitiri care îi leagă de ani de zile.  La capitolul amintiri s-a remarcat tatăl lui Vlad care şi-a adus aminte că în urmă cu 30 de ani, la naşterea fiului său, îl considera pe acesta unul foarte urât. Anii au trecut şi Vlad a devenit un bărbat adorat de multe femei. Printre ele şi Patricia de la Amadeus, cu care, mai în glumă, mai în serios, Vlad a zis că o facă 7 copii, doar în prima serie.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Ne-a declarat că se simte mai tânăr la 30 de ani şi că are multe proiecte în cap, pe care vrea să le duca la capăt. „Sincer nu mă simt mai bătrân. Mă simt mai liniştit. Sunt multe idei în plan profesional pe care le vom pune în practică, unele mai repede, altele mai târziu. Cel mai curând, pe 20 august o să fie «Promenada Operei», un spectacol pe care iubitorii de operă îl cunosc deja. Se scoate o scenă în faţa operei şi pe esplanada de acolo vin câteva mii de oameni”, a declarat Vlad Miriţă.

În plan sentimental, lucrurile bune par să vină de la sine

 „În plan sentimental noi doi suntem foarte echilibraţi. Fiind aceeaşi zodie, a durat puţin până ne-am armonizat dar acum consider că lucrurile s-au lămurit şi vorbim de o relaţie serioasă” a spus Vlad.

 „Îi transmit multă fericire şi să aibă o viaţă aşa cum îşi doreşte: liniştită, cu prieteni foarte buni alături, cu căsuţa aia pe care o visează, să fie sănătos şi iubit în continuare. Noi chiar dacă suntem lei, nu ne arătăm ghearele. Am trecut de faza aceea”, a spus Patricia.

 „Fiecare are povestea lui separată, legată de Vlad. Suntem colegi de mult timp, mai ales că am fost alături de el şi în perioada Eurovision-ului. Suntem pregătiţi să le fim naşi dacă ne anunţă”, a spus în glumă Alina sorescu.

Vlad este născut pe 2 august 1981 în Târgovişte. Unul dintre hobby-urile lui Vlad este să urmărească la televizor cursele de raliu, la care intenţionează chiar să participe într-o bună zi. Iubeşte animalele. Are 4 caini, iar ultima achiziţie este un superb exemplar Akita Inu. De asemenea, îi place să călărească.

Citiţi mai multe amănunte despre viaţa şi activitatea profesională a lui Vlad Miriţă, pe site-ul său oficial, www.vladmirita.com

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite