Vizitele Reginei Maria pe front sau amenajarea celor şapte spitale de campanie, într-o expoziţie inedită la Muzeul de Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul Centenarului Marii Uniri, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, alături de Muzeul Naţional Cotroceni, organizează miercuri, 30 mai 2018, de ora 15.00, vernisajul expoziţiei "Familia Regală a României pe Frontul Marelui Război" (1916-1918), realizată cu sprijinul a numeroase instituţii care deţin fotografii şi arhive documentare.

Evenimentul are loc în cadrul Muzeului de Istorie din Târgovişte, iar expoziţia poate fi vizitată în perioada 30 mai - 24 iunie 2018. 

Tematic, expoziţia urmăreşte mai multe etape, începând cu ipostazele oficiale ale Familiei Regale după retragerea în Moldova, participarea la anumite evenimente, ceremonii de decorare a unor ofiţeri şi soldaţi, personal medical cu merite deosebite pe front sau în spitale etc. 

Majestatea Sa, Regele Ferdinand, apare şi el în cadrul expoziţiei în calitate de comandant suprem al armatei, împreună cu ofiţerii din cadrul Marelui Cartier General, în cadrul unor inspecţii pe linia frontului.  

Fotografiile surprind momente ale elaborării planurilor de luptă, vizite la spitale de campanie ori implicarea misiunii militare franceze conduse de generalul Henri Berthelot.

Vizitele Reginei Maria pe front, organizarea sistemului sanitar, amenajarea celor şapte spitale de campanie şi a şaptezeci de spitale în zona interioară, în clădiri publice rechiziţionate, reorganizarea, la Iaşi, a Crucii Roşii, precum şi alte aspecte ce ţin de asistenţa medicală şi socială sunt ilustrate în numeroasele imagini care însoţesc expoziţia. 

"Reîntoarcerea Familiei Regale la Bucureşti (18 noiembrie/1 decembrie 1918) şi ceremonia de întâmpinare de către oficialităţile bucureştene, alături de generalul Berthelot şi soldaţii francezi, precum şi de Armata română şi populaţia civilă, culminează cu defilarea trupelor prin faţa statuii lui Mihai Viteazul, simbol al idealului unirii. 

Cele şaptezeci şi şapte de panouri se constituie într-o lecţie de istorie necesară oricărui român, sacrificiile imense ale înaintaşilor nostri pe câmpul de luptă, eforturile pentru reducerea efectelor epidemiilor devastatoare, mobilizarea întregii suflări pentru cauza naţională, meritând din plin a fi cunoscute de toate generaţiile", se arată într-un comunicat al Curţii Domneşti de la Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite