Scandal la Spitalul Găeşti, în prima zi în care unitatea a început să trateze strict bolnavi de COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Găeştiului, în dialog cu cadrele medicale de la Găeşti. FOTO: cronica-gaestiului.ro
Primarul Găeştiului, în dialog cu cadrele medicale de la Găeşti. FOTO: cronica-gaestiului.ro

Medicii şi asistenţii de la Spitalul din Găeşti nu au primit prea bine vestea că unitatea a început să trateze strict bolnavi de COVID. Cadrele medicale au protestat şi au susţinut că nu pot să asigure şi urgenţele obişnuite, şi secţiile COVID, pentru că sunt puţini şi nu au circuite epidemiologice.

De serviciile Spitalului din Găeşti beneficiază aproximativ 100.000 de oameni.

Autorităţile locale şi managerul spitalului au luat decizia să menţină Compartimentul Primiri Urgenţe, singurul care acordă primul ajutor pentru întreaga zonă de sud a judeţului. 

Timp de cel puţin o săptămână, în Găeşti nu vor fi aduşi bolnavi infectaţi cu SARS COV-2. De mâine, cei de la DSP vor veni la spital, pentru a face instruiri.

De luni, 13 iulie, Spitalul Orăşenesc din Găeşti va trata doar bolnavii de COVID-19. 

„De luni, 13 iulie devine spital suport covid, 100%, şi nu mai poate îngriji decât bolnavi confirmaţi covid pozitiv. Împreună cu o echipa de specialişti din Direcţia de Sănătate Publica Dâmboviţa am încercat sa găsim soluţii parţiale, dar construcţia monobloc, unipavilionara a acestui spital nu ne permite sub nici o forma sa menţinem activitate non covid în condiţii de siguranţă absoluta pentru pacienţi şi personal. Ştim ca proximitatea cu spitalul nostru, asa cum era, va oferea un grad de siguranţă şi confort, dar nu putem face mai mult. Judeţul Dâmboviţa are din păcate un loc fruntaş în cazuistica COVID”, le-a transmis găeştenilor dr. Laurenţiu Beluşică, managerului spitalului.

 „Începem lupta deschisă”

„Până acum am luptat cu un duşman perfid, ascuns şi necunoscut, fiecare pacient fiind considerat posibil infectat. De luni dimineaţă începem lupta deschisă. Am perfectat protocoalele de lucru, achiziţionam substanţe dezinfectante şi echipament de protecţie. Am reuşit zilele acestea să angajăm un medic epidemiolog (specialitate extrem de importantă în activitatea antipandemie) care a acceptat să ni se alăture în lupta, lucru pentru care îi mulţumim”, a declarat medicul.

Spitalul din Găeşti ar putea trata cel mult 120 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

CITEŞTE ŞI:

Noi spitale COVID, într-un judeţ fruntaş la cazuri noi de îmbolnăvire. Medicii sunt îngrijoraţi de evoluţie

Focar COVID-19 la un centru pentru persoane cu handicap din Dâmboviţa: 106 cazuri

Judeţul cu cea mai mare creştere de cazuri de COVID caută unităţi sanitare destinate tratării pacienţilor

Cauza exploziei de cazuri de coronavirus din Dâmboviţa, judeţul cu cea mai mare creşte din ultimele 24 de ore

Primarul care vrea să dea în judecată Ministerul Sănătăţii pentru că este obligat la cheltuieli mari cu COVID-ul. „Am renunţat la multe proiecte locale“

Medicul dat afară din cabinet de un primar, pe motiv că venea la muncă, deşi a intrat în contact cu asistenta sa pozitivă, a murit de coronavirus

Scrisoarea unui manager care încearcă să-i atragă pe medicii tineri la spitalul lui: „Nu mai sprijiniţi zidurile spitalelor din Bucureşti!“

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite