Salvatorul care a scos-o pe fetiţa de 5 ani din puţ: „Nu mă consider un erou. A fost o muncă de echipă“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Plutonierul major Mihai Ion, 33 de ani, pompierul care a scos-o pe fetiţă din puţ, alături de un localnic
FOTO Plutonierul major Mihai Ion, 33 de ani, pompierul care a scos-o pe fetiţă din puţ, alături de un localnic

Maria, o fetiţă în vârstă de 5 ani, a fost la un pas de moarte, după ce sâmbătă după-amiază a căzut într-un puţ adânc de 12 metri, cu diametrul de doar 30 de centimetri. Totul s-a întâmplat în Răcari, judeţul Dâmboviţa. Fata a rămas agăţat de găleată, la o adâncime de 2,5 metri, fiind scoasă cu ajutorul pompierilor, după ce aceştia au desprins bucăţi din tubulatura puţului.

Mama sa, profesoară de limba română, le-a spus pompierilor că şi-a dat seama că fetiţa dispăruse abia după o jumătate de oră. Micuţa fugise din casă complet dezbrăcată, iar amănuntul aceasta le-a dat fiori pompierilor care ştiau că acolo jos temperatura este extrem de scăzută. Copila a fost scoasă din puţ de pompieri după o intervenţie de 25 de minute şi, din primele date, a reieşit că ea nu a fost rănită. „Este bine fetiţa, este echilibrată“, a spus doctorul Raluca Moldoveanu, medic SMURD. Fata a fost însă transportată cu elicopterul la Spitalul Grigore Alexandrescu dn Capitală pentru investigaţii amănunţite.

Micuţa nu putea vorbi cu savatorii

Salvatorii spun că intervenţia ar fi putut fi mult mai scurtă dacă fetiţa, autistă, ar fi comunicat cu ei mai bine.  „Fetiţa era prinsă la o distanţă de aproximativ 2 metri faţă de partea de acces în fântână, deci de suprafaţă. Partea dificilă a fost că cu fetiţa se comunica mai greu, având nişte probleme de comunicare“, a spus Eduard Ţelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.

image

Ce spune salvatorul micuţei: “Intervenţia m-a marcat” 

Pompierii au găsit-o pe fetiţă cu lanţul de la găleată înfăşutat în jurul piciorului şi găleata sub picioare, într-o poziţie foarte dificilă, nefiind posibilă extragerea directă în poziţie verticală.

„În momentul în care încercam să tragem de găleată în sus îi blocam piciorul, existând riscul de fractură. Fetiţa nu colabora cu noi, având autism. Am mai fost ajutaţi şi de un vecin care o ştia pe fată. Când îl vedea pe el se mai liniştea. Fetiţa era speriată, dar asta ne dădea speranţe că ea e bine. Am încercat cu un copil mai mare să îl băgăm acolo şi să o tragă pe fată, dar şi cu un coleg de-al nostru mai subţirel, dar nu am reuşit. Intervenţia a fost dificilă, pentru că puţul era foarte strâmt, de aproximativ 30 de centimetri. Atunci am dat tuburile la o parte“, a povestit plutonierul major Mihai Ion, de la Garda de Intervenţia Răcari, salvatorul fetiţei.

Imagini cu salvarea fetiţei de 5 ani căzute în puţ 

Pompierii s-au temut că fata ar putea intra în şoc hipotermic, având în vedere că era dezbrăcată. „Ne-am mişcat foarte repede cu tot ce aveam la îndemână. Un civil a apucat să o ia de mână. Nu se putea decurca singur şi am intervenit şi eu. Problema era că aluneca foarte rău din cauza umezelii. A fost o situaţie dramatică. Norocul fetei a fost că totul a durat foarte puţin. Dacă ea comunica cu noi şansa de reuşită era de 5 minute maxim. Cea mai mare mulţumire a noastră e că fata este bine“, a adăugat pompierul.

„Eu nu mă consider un erou pentru că a fost o muncă de echipă şi am fost ajutaţi şi de acel localnic. Pentru mine a fost o senzaţie unică. A fost o intervenţie care m-a marcat în sensul bun al cuvântului, pentru că majoritatea intervenţiilor în puţ se termină tragic. A fost tensiune maximă dar s-a terminat cu bine“, a mai spus Mihai Ion, pompier de 11 ani în cadrul ISU Dâmboviţa. Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite