Câte malluri mai pot fi construite în fiecare judeţ: Specialiştii spun că în Dâmboviţa ar fi loc de două centre comerciale de mărime medie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Companiile Westhill şi Matrix Investments intenţionau să dezvolte două centre comerciale la Târgovişte
Companiile Westhill şi Matrix Investments intenţionau să dezvolte două centre comerciale la Târgovişte

Judeţele Dâmboviţa, Olt, Galaţi şi Dolj au cel mai mare potenţial de dezvoltare, pe baza indicatorilor analizaţi. Oraşele mari din aceste zone pot suporta câte două centre comerciale medii, în suprafaţă de circa 30.000 mp. Calculele sunt confirmate şi de intenţiile investitorilor care şi-au asigurat terenuri în oraşele reşedinţă ale celor trei judeţe, însă planurile lor de dezvoltare au fost date peste cap de venirea crizei.

România mai suportă dezvoltarea a 41 de centre comerciale, dintre care 13 de dimensiuni medii şi 28 cu suprafeţe mici, pentru a se alinia la media europeană, însă Capitală e supraaglomerată

Sectorul comercial al pieţei imobiliare româneşti se confruntă cu un dezechilibru de dezvoltare, cu un număr de zece judeţe în care nu există niciun mall, dar s-ar fi justificat, şi altele opt în care au fost construite mai multe proiecte decât poate absorbi piaţa. Echilibrarea balanţei nu se întrevede pe termen mediu în condiţiile în care investitorii îşi concentrează atenţia tot asupra zonelor supraaglomerate, cel mai des pentru a-şi diminua pierderile. 

Capital şi-a propus să determine potenţialul de dezvoltare al sectorului comercial din fiecare judeţ din România în raport cu suprafaţa medie de spaţii comerciale existente în Uniunea Europeană prin ajustarea puterii de cumpărare, a gradului de ocupare a forţei de muncă şi a produsului intern brut pe cap de locuitor la indicatorii medii din Europa. Rezultatul ne arată ce suprafaţă de centre comerciale moderne s-ar justifica a fi construită pentru a atinge nivelul mediu european. 

Spre exemplu, companiile Westhill şi Matrix Investments intenţionau să dezvolte două centre comerciale la Târgovişte (Dâmboviţa); israelienii de la Plaza Centers au un teren în Slatina, pe care vor să construiască primul mall din judeţul Olt; gălăţenii se pregătesc de deschiderea mallului Shopping City Galaţi, dezvolat de New Europe Property Investments (NEPI), după tentativele eşuate ale altor şase investitori care puseseră ochii pe acest judeţ înainte de criză; iar Craiova (Dolj), care are doar mallul Electroputere Parc – momentan în insolvenţă –, avea promise alte trei centre comerciale. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite