Mâine au loc manifestările dedicate sărbătoririi Sf. Nifon. Vor fi instituite restricţii de circulaţie în Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 10 august, au loc manifestările dedicate sărbătoririi Sf. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, evenimentul central al Arhiepiscopiei Tâgovişte. Acestea vor debuta la ora 18.00, pe podiumul special amenajat în apropierea Catedralei din Târgovişte, cu slujba vecerniei şi Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei.

De asemenea, sâmbătă, 11 august 2018, începând cu ora 08.30, are loc săvârşirea Sfintei Liturghii, moment în cadrul căruia vor fi lansate volume special tipărite pentru acest eveniment.

RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE

Conform avizului emis de către Primăria Municipiului Târgovişte, în vineri, 10 august, când va avea loc Pelerinajul Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei, în intervalul orar: 17.30 - 21.30, circulaţia rutieră va fi închisă pe Bulevardul Libertăţii, iar în intervalul orar: 19.15 – 20.45 Calea Domnească, de la intersecţia cu Bulevardul Libertăţii până la Strada Stelea, Strada Stelea şi Strada Revoluţiei.

   

Nu se vor putea parca autoturismele pe Bulevardul Libertăţii (segmentul cuprins între magazinul Mondial şi Casa Sindicatelor), începând cu 10 august 2018, ora 15.00 până pe data de 11 august 2018, ora 15,00, iar pe Strada Revoluţiei, în ziua de 10 august 2018, între orele 15.00-21.00.

Sâmbătă, 11 august, între orele 6.00 - 13.00, se va închide circulaţiei bd. Libertăţii. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite