FOTO VIDEO Utilajul venit la Răscăieţi să îi "desfunde" pe săteni "s-a împotmolit" în noroi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ani de zile în care au stat cu mâinile în sân, autorităţile locale şi judeţene au încercat să îi ajute pe sătenii din Răscăieţi, care au fost inundaţi pentru a cincea oară în acest an. Zis şi făcut, numai că utilajul cu care s-a dorit ieri devierea cursului pârâului Holboca şi decolmatarea canalului colector, care a făcut atâtea necazuri, a fost prea mic pentru rezolvarea problemei.

Din cele 80 de gospodării afectate de inundaţii, 25 sunt încă izolate. Prefectul judeţului Dâmboviţa, Ioan Marinescu, a fost la faţa locului pentru a vedea cu ochii lui cât de gravă este problema. Mai mulţi specialişti au fost chemaţi la faţa locului pentru a demara lucrările de decolmatare a vechiului canal (construit în anii ’80), care trebuie să devieze cursul pârâului Holboca.

„Canalul a fost lăsat în paragină. Nu e normal. Am constituit o comisie cu membri ANIF, de la Agenţia Bazinală Argeş Vedea, de la OMV şi am stabilit un plan imediat de măsuri. Probabil o zi, două tot durează, nu se poate termina totul imediat, este destul de mult de lucru. Canalul a fost lăsat în paragină, a crescut vegetaţie de peste 15 ani. De asta am spus că autorităţile locale nu au acţionat deloc. Nu se poate să stai nepăsător şi oamenii să fie inundaţi de cinci ori anul ăsta! Vă promit că voi veni permanent, până încercăm, cel puţin, să preluăm jumătate din debit, dacă nu tot”, a spus Ioan Marinescu.

  

image

Utilaj prea mic

Cum au început lucrările de decolmatare a canalului, specialiştii şi-au dat seama că utilajul are braţul prea scurt. „Trebuie neapărat să intervenim cu un alt utilaj. Sper să avem un alt utilaj, un alt excavator cu un braţ mai lung. Mergem pe situaţii de urgenţă, să sperăm că în câteva zile terminăm lucrarea de aici", a declarat Nicolae Trică, director la Sistemul de Gospodărire a Apelor Argeş-Vedea.

Localnicii spun că de aproape o săptămână nu au mai ieşit din curţi decât ocolind prin grădini sau pe la vecini. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite