Elevii Şcolii de Artă au obţinut locul I la un concurs internaţional de arte plastice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Mihai Şerbănescu este mândru de creaţiile elevilor săi
Profesorul Mihai Şerbănescu este mândru de creaţiile elevilor săi

Lucrările târgoviştenilor, aflate la expoziţia organizată la Piteşti, au concurat cu cele ale letonienilor, sârbilor sau estonienilor. În ultimii ani, elevii clasei de artă modernă conduse de Mihai Şerbănescu s-au clasat în primele trei locuri la toate concursurile naţionale sau internaţionale la care au participat.

Avem cei mai buni tineri artişti din ţară! Elevii Şcolii de Artă „Octav Enigărescu” s-au obişnuit să iasă în evidenţă la toate concursurile naţionale sau internaţionale la care participă.  Copiii de la clasa de artă modernă condusă de pictorul Mihai Şerbănescu, una dintre cele mai cunoscute din ţară, a fost apreciată şi la Concursul Internaţional de Picturi Plastice şi Decorative, care s-a organizat la Piteşti, acolo unde lucrarea unui elev târgoviştean a primit locul I. Lucrările dâmboviţenilor au fost mai apreciate decât cele ale letonienilor, estonienilor, sârbilor sau bulgarilor, care au avut reprezentanţi la acest concurs. „Avem elevi foarte buni aici, la Şcoala de Artă. Cel care a obţinut premiul I are doar 9 ani şi a avut o lucrare cu natură statică cu o floare pictată extrem de sensibil. În ultimii ani ne-am obişnui ca pe unde mergem să ocupăm unul dintre primele trei locuri. Avem aici atât elevi de şase sau şapte ani, cât şi elevi de şaizeci de ani”, a declarat pentru Adevărul de Seară Mihai Şerbănescu, coordonatorul clasei de artă modernă a Şcolii de Artă „Octav Enigărescu” din Târgovişte.

Au expus atât în ţară, cât şi peste hotare

La Şcoala de Artă „Octav Enigărescu” se înscriu atât copii, de la cele mai fregede vârste, cât şi adulţi, mare parte dintre aceştia doresc să urmeze o carieră în domeniu. Vin de plăcere şi se perfecţionează timp de trei ani, după care aleg să continue studiile la Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” sau la o facultate de specialitate, în funcţie de vârstă. „La Şcoala de Artă nu este adus nimeni obligat, ei pot pleca oricând. Normal ar trebui să am cel mult 30 de elevi şi am 80, asta spune foarte multe. Am avut mai multe expoziţii în ţară, care s-au bucurat de un real succes, noi ieşim prin lume. Elevii au avut lucrări expuse şi în afara ţării”, mărturiseşte profesorul. După spusele lui Mihai Şerbănescu, elevii târgovişteni vin de plăcere la cursuri, mulţi dintre ei sunt de perspectivă şi vor urma, cu siguranţă, o carieră în domeniu. Dacă în alte domenii dâmboviţenii nu excelează, la cel al artelor vizuale aceştia ocupă un loc fruntaş în ţară. La Şcoala de Artă „Octav Enigărescu” din Târgovişte, elevii învaţă atât pictură, cât şi grafică sau design, fiind coordonaţi de unul dintre cei mai cunoscuţi artişti plastici români.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite