Doi jucători ai Chindiei, incluşi în echipa ideală a ultimei etape, în opinia LPF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărei etape, cei mai buni jucători. Chindia are doi jucători în echipa ideală a ultimei etape.

PORTAR

Cătălin Căbuz (Viitorul / 23 de ani / 13 jocuri) - Pe lângă alte câteva intervenţii bune, a apărat al doilea penalty în acest sezon. Prinde pentru a treia oară echipa etapei.

FUNDAŞI

Ionuţ Larie (Gaz Metan / 32 de ani / 15 jocuri) - A fost ca un stâlp în faţa atacanţilor adverşi. El şi Marius Constantin formează unul dintre cele mai solide cupluri de fundaşi centrali din campionat.

Gabriel Tamaş (Astra / 36 de ani / 9 jocuri) - Prezenţa experimentatului fundaş în centrul defensivei giurgiugenilor dă siguranţă echipei, formaţia antrenată de Bogdan Andone bifând al doilea meci consecutiv fără gol încasat.

Mihai Leca (Chindia / 27 de ani / 13 jocuri) - Titularizat pentru a 12-a oară în acest sezon, a făcut un meci foarte bun, reuşind să blocheze multe dintre atacurile adversarilor.

MIJLOCAŞI

Florin Achim (Academica / 28 de ani / 11 jocuri) - A marcat singurul gol al meciului cu Poli Iaşi, prin care ilfovenii au bifat primul succes din istorie în CASA Liga 1 pe cocheta arenă din Clinceni.

Ovidiu Bic (Chindia / 25 de ani / 14 jocuri) - A recuperat multe mingi la centrul terenului. În plus, a marcat pentru a doua oară în ediţia curentă. S-a impus ca om de bază în sistemul gândit de Viorel Moldovan.

Ovidiu Popescu (FCSB / 25 de ani / 14 jocuri) - Prestaţia de pe „Municipalul" din Botoşani, meci în care a depus un efort fantastic pe toată durata partidei, demonstrează că trece prin cea mai bună perioadă din carieră. S-a aflat la al 100-lea joc în principala competiţie internă.

Darius Olaru (Gaz Metan / 21 de ani / 16 jocuri) - A fost din nou decisiv pentru medieşeni. Prin golul marcat de tânărul mijlocaş, elevii lui Edward Iordănescu s-au apropiat la doar două puncte de podium.

ATACANŢI

Florin Tănase (FCSB / 24 de ani / 13 jocuri) - A fost decarul care a limpezit jocul bucureştenilor, din pasele sale pornind majoritatea acţiunilor ofensive. Merită apreciat şi ajutorul dat colegilor pe faza defensivă.

Denis Alibec (Astra / 28 de ani / 10 jocuri) - Şi-a arătat din nou calităţile tehnice deosebite. A marcat pentru a patra oară în ediţia curentă, în care mai are şi cinci pase decisive.

Florinel Coman (FCSB / 21 de ani / 13 jocuri) - Şi-a trecut în cont a şaptea reuşită din sezonul actual şi a ajuns la 27 de goluri şi 17 pase decisive în 112 jocuri disputate pe prima scenă din România.

ANTRENORUL ETAPEI

Bogdan Vintilă (FCSB / 47 de ani) - A bifat al nouălea meci la rând fără înfrângere, stabilind recordul de invincibilitate din acest sezon. Dintre cele nouă partide, cinci s-au încheiat cu victorii pe teren advers!

Rezultatele etapei a 16-a:

AFC Astra Giurgiu - FC Voluntari                  1-0 (Alibec)

AFC Hermannstadt - FC Viitorul                    1-1 (Debeljuh / Achim)

Academica Clinceni - CSM Politehnica Iaşi     1-0 (Achim)

Chindia Târgovişte - Universitatea Craiova    1-1 (Bic / Cicâldău)

FC Botoşani - FCSB                                      0-2 (Coman, Gnohere)

Sepsi OSK Sf Gheorghe - Gaz Metan Mediaş   0-1 (Olaru)

FC Dinamo 1948 - CFR 1907 Cluj                  0-0

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite