Cum au ajuns acasă cei doi copii din Gura Ocniţei, căutaţi de peste 100 de angajaţi MAI: „Nu e nimic, au mai plecat” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
copi disparuti

S-a dat alarma în Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, unde doi copii, o fată şi un băiat, ambii de 13 ani, au fost de negăsit aproape o zi întreagă. Bunica fetei a sesizat că cea mică lipseşte şi a sunat la 112.

Peste 100 de poliţişti, jandarmi, pompieri, dar şi voluntari au plecat în căutarea celor doi, şi, într-un final, au dat de urma lor.

Bunica fetei spune că nu e prima dată când pleacă de acasă cu băiatul, însă i-a interzis acest lucru şi i-a luat şi telefonul. Se pare că fata, de supărare, a fugit de acasă. Bătrâna s-a speriat foarte tare când a văzut că Maria lipseşte şi a sunat imediat la 112.  

„Poate ea să fie supărată pe mine, pentru că aseară a stat pe Instagram, aşa a zis bunicul băiatului, nu ştiu ce este, că au vorbit pe Instagram. Mi-a spus că nu este aşa, eu am certat-o, am strigat la ea, că trebuie să ştiu tot ce face ea şi nu mai vreau să îi las telefonul. Trebuie să îi cunosc prietenii. Nu era un copil cu care tu să fie prietenă”, ne-a spus femeia.

Oamenii legii s-au folosit şi de o dronă pentru a-i găsi pe cei mici.

Bunicul băiatului, în schimb, nu înţelege de ce se face atâta tamtam şi era sigur că cei mici se vor  întoarce singuri acasă, mai ales că nepotul lui a mai plecat şi mereu s-a întors.

„N-a spus nimic. El a plecat pe aici, fata a plecat singură, ştiu eu unde a plecat? Nu există niciun pericol, a mai plecat de asasă. A venit seara la 11 noaptea, stătea pe la gard pe aici.  Sunt copii, na, se jucau. De nepotul meu eu am grijă, de ce să vorbesc. Tatăl lui e la muncă, mama e despărţită de când avea un an”, spune bunicul.

Vecinii ştiu că cei doi copii pleacă frecvent de acasă, dar revin.

„Ce am înţeles şi noi e că mai pleacă, dar s-au întors seara. Nu sunt supravegheaţi. Data trecută l-am întrebat pe băiat unde au fost şi mi-a spus că într-o pădure la Ochiuri”, spun vecinii.

Într-un final, cei doi minori au fost găsiţi pe raza localităţii Gura Ocniţei, mergând pe stradă, în jurul orei 22.00. 

Aceştia se afla in custodia poliţiştilor, fiind contactaţi reprezentanţii de la Direcţia Generală de Asistenta şi Protecţie a Copilului, pentru dispunerea măsurilor legale in consecinţă. Reprezentanţii legali ar putea fi decăzuţi din drepturi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite